16.09.2016 00:18

Infrastructura rutieră, prioritatea "zero"

Infrastructura rutieră, prioritatea
Galerie foto

❚ Proiectele sunt implementate, dar nu se pot începe lucrările din cauza rețelei de apă, care, deși a fost reabilitată recent, nu se prezintă într-o stare prea bună și se sparge continuu

Interviu cu primarul orașului Fieni, ing. Iulian Tătulescu

VIOLETA STANCIU


Rep.: Vă aflați la primul mandat de primar al orașului, care sunt prioritățile dumneavoastră pentru localitatea Fieni în viitorul apropiat?

- Proiectele mele, într-un fel, se regăsesc și în oferta electorală, pentru că de acolo am plecat. Eu am încercat să fac o prioritizare a proiectelor, dar cred că problema numărul 1 este tot infrastructura rutieră. Ce pot să vă spun este că la momentul acesta am proiecte în implementare și nu pot să le dau drumul așa cum trebuie pentru că încă mă lovesc de rețeaua de apă, și vorbesc de noua rețea de apă. Teoretic, aceasta a fost reabilitată recent pe un proiect de asociere dintre Compania Națională de Investiții (CNI) și Primăria Fieni, dar pentru că această investiție nu a fost gestionată așa cum trebuie ne confruntăm cu probleme majore. De exemplu, trebuie să trec apa de pe rețeaua veche pe cea nouă și nu pot să fac acest lucru pentru că rețeaua nouă curge la fel ca cea veche. Reparăm în fiecare zi la ea. S-au făcut lucrări de mântuială la rețeaua de apă, care nu au fost supravegheate. Și culmea, de doi ani avem recepția de predare – primire făcută la rețeaua de apă. Pe strada dr. Ștefănescu am un proiect acum privind reabilitarea străzii, dar am trimis constructorul acasă, deoarece nu poate să lucreze pentru că rețeaua de apă veche curge și nu pot să asfaltez. Ce pot să fac, să asfaltez azi și să sparg mâine?

Rep.: Care este soluția de rezolvare a acestei probleme?

- Practic nu s-a făcut recepția finală, dar acum doi ani s-a făcut un Proces Verbal de predare - primire unde scrie că totul funcționează normal și că nu sunt probleme. Soluția este să reparăm, pentru că în momentul în care apa vine cu presiune pe rețea, se sparge țeava și țâșnește. Am o situație de disconfort, oamenii sunt nemulțumiți și întreabă de ce nu asfaltăm. Problema este foarte delicată pentru mine în acest moment. După cum v-am mai spus, această investiție a fost o asociere între CNI și Primăria Fieni și noi am avut diriginte de șantier care trebuia să urmărească lucrarea, dar…

Rep.: Cu fonduri de la Guvern, pe OG 28, aveți lucrări în execuție?

- Am obținut finanțare pe OG 28 pentru a reabilita strada Runcului din oraș. Numai că procedura de achiziție publică este destul de greoaie, în sensul că trebuie să scoți la licitație lucrarea, să aștepți soluționarea contestațiilor. Am semnat contractul, totul este gata, dar cred că anul acesta nu am nici o șansă de începere a investiției.