25.11.2015 00:17

Infrastructura rutieră, "atacată" pe două fronturi la Niculești

Infrastructura rutieră,
Galerie foto

❚ Administrația comunei dă zor cu asfaltările în satul Movila, un proiect cu bani proveniți pe OG 28 și la care s-a lucrat chiar dinainte de a sosi finanțările propriu-zise ❚ Pe de altă parte, aflate în grija Consiliului Județean, tronsoanele de drumuri județene care fac legătura comunei Niculești cu județele Ilfov și Prahova sunt în plină reabilitare și vor mai fi cât timpul va permite

ANA MARIA POPESCU


Infrastructura rutieră de la Niculești este prioritară pentru autoritățile locale și județene! În momentul de față, în localitatea Niculești se lucrează pe două fronturi pentru îmbunătățirea infrastructurii de drumuri, fie că este vorba despre artere rutiere comunale, fie că este vorba despre drumuri de interes județean.

Cu bani primiți pe Ordonanța de Guvern 28/2013, administrația locală de la Niculești asfaltează în această perioadă un drum care are o lungime de trei kilometri, în satul Movila. Proiectul este destul de avansat, s-a lucrat mult încă dinainte de sosirea banilor pe Ordonanța 28, iar acum se îndreaptă cu pași repezi spre finalizare.

„Noi am lucrat practic mai mult decât am avut bani, dar acum au venit și banii și speram ca în cel mai scurt timp să terminăm toți cei trei kilometri din Movila. Aceasta este o mare realizare pentru noi”, a declarat primarul localității Niculești, Dorinel Soare.

Concomitent cu asfaltarea drumurilor locale se lucrează și la îmbunătățirea infrastructurii de drumuri județene care tranzitează Niculeștiul. Potrivit președintelui forului administrativ județean, deja s-au realizat reparații pe Drumul Județean 101A, arteră rutieră care face legătura cu județul Ilfov, iar acum se lucrează la asfaltarea porțiunii de drum care face legătura cu județul Prahova, pe la Ciocănari.

„În ceea ce privește drumurile județene din Niculești, am executat lucrările de reparații pe tot tronsonul, de la intersecție până la legătura cu județul Ilfov, la Periș. Am început lucrările pe un drum județean conex în satul Ciocănari, 101A, este vorba despre 2,5 kilometri de asfaltare, am început pregătirea și sperăm să asfaltăm măcar un kilometru. Mai avem 800 metri de asfaltat, tot pe drum județean, în zona Fermă, în continuare spre Periș și practic, dacă facem drumul din Ciocănari, drumul de la Periș, am rezolvat legăturile din zonă cu județul Ilfov și cu județul Prahova, pe partea de la Ciocănari”, a explicat la fața locului președintele CJD Adrian Țuțuianu.