12.10.2021 00:20

Inconștiență sau iresponsabilitate?

Inconștiență sau iresponsabilitate?
Galerie foto

Eu spun, și una și alta. Când țara se ridică, românii ajungând dincolo de limita faimoasei răbdări strămoșești. Vasile Florin Câțu împarte fel de fel de funcții acoliților săi, până și bătăușilor de ziariști, sperând, conform vajnicei liberale Alina Gorghiu, să rămână la butoanele puterii de la palatul Victoria, nici mai mult, nici mai puțin, decât... opt ani. Ei na! Pe ce se vor fi bazând, vorba lui Ilie Moromete, liberalii, că pe remarcabile și strașnice realizări spre binele patriei și al națiunii în niciun caz. O, Doamne, cumplită mai este și agățarea asta cu ghearele și cu dinții de nenorocitul ăla de ciolan al Puterii!

Cîțu ăsta, pe care-l susține până-n pânzele albe – pentru români negre și putrede – președintele Klaus Werner Iohannis, se crede, absurdă părere, cel chemat să salveze România, dar noi ne-am prins că omul ăsta, care doar el se vede în chip de Superman, și ar vrea să-l vedem și noi astfel, deci, ne-am prins că omul ăsta, care nu se dă dus de la Palatul Victoria, are o comandă din afara fruntariilor românești: distrugerea definitivă a României. Și ca să nu cadă la votarea „moțiunii de cenzură”, și, astfel, să nu-i pice din cioc „marea brânză” a Puterii, cică în Parlament să nu fie primiți decât parlamentarii vaccinați anti-Covid-19.

Numai că guvernul nu are nicio autoritate asupra Parlamentului, altminteri dom’ Cîțu se face pasibil de încălcarea Constituției. Dar să revin. Când țara se ridică, fiind posibilă o altă revoluție, guvernarea iohannisto-cîțistă ucigându-le românilor și ultima speranță, să te faci că nu vezi ce se petrece în stradă este o dovadă certă și de inconștiență, și de iresponsabilitate. Căci ce altceva a fost inepția lui Cîțu de a-i acuza pe cei ce-l contestă, pe el și guvernul lui, de cinism, decât un gest iresponsabil de a pune gaz pe focul revoltei.

Și, de la o astfel de guvernanță nemaiavând ce aștepta, singura soluție asta ar fi, încă o revoluție. A venit timpul ca românii să-și ia țara înapoi și în propriile mâini, cu riscul ca acele „forțe oculte”, de pe la Berlin și Bruxelles sau de pe aiurea, care-i „orientează” pe Iohannis și Cîțu, să urle amenințându-ne cu focul iadului. Hai s-o vedem și p-asta!

 

 

George Coandă