06.07.2015 00:07

Începe munca pentru Liga a II-a

Începe munca pentru Liga a II-a
Galerie foto

❚ „Probabil că vor veni luni și câțiva jucători tineri, pe care vrem să-i urmărim. Nu sunt nume spectaculoase, doar fotbaliști de perspectivă, despre care am primit informații interesante”, a prezentat câteva informații președintele Marcel Ghergu ❚ „Ne mai trebuie în primul rând juniori. Avem și noi, dar vom mai aduce. Deocamdată nu s-a renunțat la niciun jucător, depinde și de transferurile pe care le vom face”, s-a exprimat și antrenorul Nicu Croitoru

C. MIHAI


Chindia Târgoviște este prima echipă dâmbovițeană care își reia pregătirile pentru noul sezon. Nicu Croitoru și-a chemat astăzi jucătorii la baza proprie, de la ora 10.30.

„Probabil că vor veni luni și câțiva jucători tineri, pe care vrem să-i urmărim. Nu sunt nume spectaculoase, doar fotbaliști de perspectivă, despre care am primit informații interesante. Este criză și în fotbalul românesc, nici noi nu o ducem pe roze, astfel că trebuie să fim foarte atenți la cheltuieli. Am vazut ca ni se propun diversi jucatori. Noi i-am dori, dar credeți că pleacă Honciu de la Mioveni, unde are probabil un salariu de 50-60 de milioane, să vină la Chindia pentru mai puțin?”, a prezentat câteva informații președintele Chindiei, Marcel Ghergu.

Cantonament la Târgoviște

Revenit din vacanță, Nicu Croitoru va conduce astăzi primul antrenament pentru o echipă de Liga a II-a.

„Am luat hotărârea să continuăm cu același lot, la care vom atașa câțiva jucători tineri. Nu vom aduce fotbaliști cu experiență, poate doar într-un context favorabil. Ne mai trebuie în primul rând juniori. Avem și noi, dar vom mai aduce. Deocamdată nu s-a renunțat la niciun jucător, depinde și de transferurile pe care le vom face. Ca și sezonul trecut, cantonamentul îl vom susține la Târgoviște”, s-a exprimat și antrenorul Nicu Croitoru.

Din informațiile noastre, vor veni în probe jucători tineri de la Viitorul Constanța și SCM Pitești. Chindia și i-ar mai dori pe Ștefan Covalschi, un morenar care a evoluat ultima dată la FC Olt, și pe Cristi Neguț, de la Urban Titu. Altfel, Croitoru și Ghergu vor fi prezenți astăzi, de la ora 17.00, la Columna TV, ca invitați ai emisiunii Sport Show.