24.07.2015 00:08

Incapabili și răzbunători

Incapabili și răzbunători
Galerie foto

COSTIN MIHAI


Incapabili să progreseze și să inoveze la nivel de AJF Dâmbovița, unii de pe aici își dovedesc limitele cu orice ocazie. Deranjați evident că ziarul nostru va organiza o Supercupă între campioana județului și câștigătoarea Cupei, lucru pe care asociația condusă de Tudor Emil ar fi trebuit să-l ia în calcul de ani buni, bieții neputincioși au devenit și răutăcio și. Sau mai corect spus, răzbunători.

„Străbuneii” ăștia i-au amenințat pe arbitri, dar și pe oficialii asociației, că vor avea de suferit dacă vor fi implicați în evenimentul nostru. Mai grav este că nu s-au oprit aici, intrând chiar și în viața personală a unora, în intimitatea lor, pentru a-și atinge scopul. Asemenea practici fără scrupule, care mă îngrozesc și mă scârbesc deopotrivă, se apropie mai degrabă de ale clanurilor, nepotrivite unei instituții serioase, cu aproximativ 100 de cluburi afiliate. În ultimele zile am primit sesizări cât pentru o lună, cu dezvăluiri care m-au oripilat.

În fotbalul dâmbovițean s-a instaurat un regim de teroare, cu amenințări și intimidări, încât oamenilor a ajuns să le fie frică să mai calce pragul AJF. Cei de aici au rămas înțepeniți ca mentalitate în secolul trecut, dar nu și la practici murdare. Când descopăr ce progrese se fac în alte județe, mă întristez și mai tare, sesizând cât de primitiv se gândește și se lucrează în Dâmbovița. Obișnuiți așa de zeci de ani, probabil că oficialii multor echipe nu pricep mare lucru din ce scriu eu aici. Vor sesiza o schimbare, numai dacă vor dori o schimbare. Puțin peste doi ani mai poate conduce Tudor Emil fotbalul dâmbovițean. Mi-e și teamă să mă gândesc ce va fi până în 2017.