06.07.2022 00:08

Încă puțin până la startul noului campionat

Încă puțin până la startul noului campionat
Galerie foto

* Noul nume al campionatului este SuperLiga, după ce în anii trecuți acesta a purtat denumirea de Liga 1. În plus, începând din acest sezon, campionatul național va beneficia de VAR.

 

Ediția cu numărul 105 a campionatul național de fotbal masculin va avea la start 16 echipe, iar sistemul competițional va fi următorul. Prima fază a competiției este sezonul regulat, în care se vor disputa 30 de etape, în sistem tur-retur. La finalul sezonului regulat, șase echipe vor juca în play-off, iar celelalte zece clasate vor merge în play-out. În play-off se vor juca zece etape, în sistem tur-retur, iar în play-out se vor juca nouă etape. Printre cele 16 echipe nu se regăsește nici măcar o formație care să evolueze în premieră pe cea mai înaltă scenă a fotbalului românesc. Noul nume al campionatului este SuperLiga, după ce în anii trecuți acesta a purtat denumirea de Liga 1. În plus, începând din acest sezon, campionatul național va beneficia de VAR.

Componența SuperLigii

La startul noului sezon se vor afla următoarele echipe: CFR Cluj, FCSB, CS U Craiova, Sepsi OSK, Farul Constanța, FC Voluntari, FC Botoșani, UTA Arad, Rapid București, FC Argeș, CS Mioveni, FC U Craiova, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, AFC Hermannstadt și U Cluj. Formațiile nou promovare sunt Petrolul Ploiești, AFC Hermannstadt și U Cluj. Primele două au promovat direct, în timp ce echipa din Cluj a obținut promovarea în urma barajului cu Dinamo București. Favorită la câștigarea competiției, conform caselor de pariuri, este CFR Cluj, formația pregătită de Dan Petrescu fiind urmată la mică distanță de FCSB. Pe hârtie, ar trebui să mai fie implicate în această luptă CS U Craiova și Rapid București. Cele mai mici șanse la câștigarea trofeului le au U Cluj, CS Mioveni și Chindia Târgoviște.

Săptămâna viitoare începe campionatul

Noua ediție de campionat va începe la finalul săptămânii viitoare, pe 15 iulie, de la ora 18:30, când se va disputa meciul dintre Hermannstadt și CS Mioveni. Tot vineri este programat și jocul dintre CS U Craiova și Sepsi, cu începere de la ora 21:30. Sâmbătă, pe 16 iulie, sunt programate următoarele meciuri: FC Argeș-UTA de la ora 18:30 și CFR Cluj-Rapid de la ora 21:30. Duminică se joacă două meciuri: Farul-FC U Craiova de la 18:30 și FCSB-U Cluj de la 21:30. Etapa se încheie luni, 18 iulie, cu partidele: FC Botoșani-Chindia de la 18:30 și Petrolul-FC Voluntari de la ora 21:30.

Cine merge în cupele europene

La finalul sezonului, patru echipe vor obține dreptul de a evolua în preliminariile cupelor europene. Campioana va juca în turul 1 preliminar al Champions League, locul 2 va evolua în turul 2 preliminar din Conference League, iar echipa de pe locul 3 în play-off va juca pe teren propriu meci de baraj în manșă unică împotriva învingătoarei din barajul în manșă unică dintre ocupantele locurilor 1 și 2 din play-out. Câștigătoarea va obține ultimul loc de cupă europeană și va fi calificată automat în turul 2 preliminar din Conference League. De asemenea, și câștigătoarea Cupei României va evolua în turul 2 preliminar din Conference League.

 

Cine retrogradează

La finalul play-out-ului, ultimele două clasate vor retrograda direct. Locurile 7 și 8 din play-out vor juca un baraj în dublă manșă împotriva echipelor clasate pe locurile 3 și 4 în Liga a 2-a, în urma acestor echipe urmând a se stabili ultimele două formații care vor juca în următoarea ediție a SuperLigii.

 

 

Cosmin Sava