23.08.2019 00:16

În urma unui control încrucișat, o echipă de inspectori a DSP Giurgiu a constatat:

În urma unui control încrucișat, o echipă de inspectori a DSP Giurgiu a constatat:
Galerie foto

*Grupuri sanitare insuficiente, deteriorarea parchetului și imposibilitatea dezinfecției acestuia la nivel corespunzător, deficiențe la spălătorie și la spațiul de stocare a lenjeriei sunt doar câteva dintre neconformitățile găsite de inspectorii DSP Giurgiu

*Echipa de control a aplicat o serie de amenzi și avertismente, care privesc și alte unități medicale din județul Dâmbovița

 

A.V.


O acțiune de control încrucișat în unități sanitare cu paturi, respectiv spitale județene, a fost derulată de echipa de inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, în prima jumătate a anului, în timp ce o echipă desemnată din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovita a controlat Spitalul Județean de Urgență Pitești. Inspectorii DSP Giurgiu au constatat o serie de probleme la secția Moroeni a Spitalului Județean de Urgență – mai exact, la Sanatoriul Moroeni, după cum urmează: *spațiile de cazare prezintă pardoseală din parchet, deteriorat parțial, ce nu poate fi spălat și dezinfectat corepunzător; *pereți și plafoane cu grad mare de uzură ce necesită igienizare și mobilier vechi și uzat; *grupurile sanitare sunt insuficiente corespunzător numărului de paturi (din construcție) și necesită igienizare; *spăIătoria nu are circuit funcțional, în același spațiu se efectueaza dezinfecția,spălarea și uscarea lenjeriei; *spațiul de păstrare a lenjeriei curate nu este prevăzut cu rafturi, lenjeria și echipamentele de lucru ale personalului medical fiind păstrate pe diverse mese și suporți metalici; *la spațiul de stocare temporară a deșeurilor periculoase nu se consemnează operațiunile de dezinfecție a pubelelor de transport.

Pentru neconformitățile menționate, precum și pentru alte probleme identificate la Târgoviște și la Gura Ocniței, inspectorii DSP Giurgiu au aplicat 17 sancțiuni: 13 amenzi în valoare de 12800 lei și 4 avertismente.