15.01.2018 00:25

În premieră, proiect european de reabilitare a imobilelor

În premieră, proiect european de reabilitare a imobilelor
Galerie foto

* În ședința extrordinară a CLM, consilierii municipali au aprobat documentațiile și indicatorii tehnico-economici pentru blocurile care vor fi reabilitate, consolidate și eficientizate energetic în perioada următoare, cu ajutorul fondurilor europene * Acesta diferă de programul național, fiind mult mai amplu, cuprinzând consolidare, eficientizare energetică, dar și înlocuirea lifturilor * Tot vineri, consilierii au dat undă verde pentru construirea terenului de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament în zona Complexului Turistic de Natație, unde proiectele viitoare mai vizează un parc, un hotel, o sală de sport

VIOLETA STANCIU


O nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște, mai exact a doua din luna ianuarie 2018! Aceasta a avut loc vineri, 12 ianuarie a.c., și a avut pe ordinea de zi 13 proiecte de hotărâre, care au fost votate pe bandă rulantă, cu unanimitate, de cei 17 consilieri locali prezenți în sală (din totalul de 21). Iubitorii sportului din municipiul Târgoviște vor avea în curând un motiv în plus de bucurie, pentru că printre proiectele aprobate de aleșii locali s-a aflat și studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament în municipiul Târgoviște”, care urmează să fie amenajat în zona Complexului Turistic de Natație. „Primăria Târgoviște va face acest proiect în colaborare cu Federația Română de Fotbal, la care se adaugă contribuția CJD care se bazează pe o compensare cu Fotbal Club Chindia. Este vorba despre un teren modern, la standarde europene, cu nocturnă, cu tribună și teren de antrenamente. În zona adiacentă acestui teren, vom finanța un proiect de reabilitare a spațiilor urbane degradate, respectiv un parc. Urmează să elaborăm studiul de fezabilitate al parcului, pentru că vrem să redăm orașului și acea zonă și astfel să extindem cumva adresabilitatea la Complexul Turistic de Natație, unde avem bazinul olimpic, terenurile de sport, sala de forță. Deci, în zonă, vom mai avea un teren de fotbal, un parc nou, o sală de sport pe care încercăm să o construim prin Compania Națională de Investiții (CNI). De asemenea, ne mai dorim și un parteneriat public privat pentru construirea unui hotel. Cam acestea ar fi intențiile noastre pentru zona respectivă. Sigur că este un proiect pe termen mediu și lung... Nu putem să le facem foarte repede, dar în viitor zona se va schimba foarte mult”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Va începe un program ambițios de reabilitare a blocurilor din municipiul Târgoviște

Următoarele zece proiecte de hotărâre au vizat aprobarea documentațiilor și indicatorilor tehnico-economici pentru blocuri din municipiul Târgoviște care vor fi reabilitate, consolidate și eficientizate energetic în perioada următoare, cu ajutorul fondurilor europene. Acest proiect ambițios al municipalității va schimba aspectul urbanistic al orașului, pentru că foarte multe blocuri din Târgoviște, cuprinse în program vor căpăta o nouă înfățișare, după finalizarea lucrărilor. „Un aspect deloc de neglijat este plata cotei părți care revine fiecărui proprietar de apartament. Discutăm de un cuantum al sumelor acestea care este eșalonat pe 10 ani. De exemplu, la o cotă de 3,50% pentru proprietarii care se încadrează pe măsurile de facilități prevăzute în ghid și preluate de administrația locală, suma de plată poate fi de 5-6-7 lei/ lună, ceea ce înseamnă că programul este foarte accesibil. Pentru o cotă de 25% se poate ajunge la 50 lei/ lună. Pentru un proprietar ale cărui venituri nu-l încadrează pe zona de facilități fiscale, deși se raportează la salariul mediu pe economie, ceea ce înseamnă că foarte mulți proprietari, ca și venit pe membru de familie, se vor încadra la aceste măsuri prevăzute în ghid. Taxa se va plăti după ce se va face recepția lucrărilor. Este un proiect foarte util pentru comunitatea locală și mult mai complex decât cel pe fonduri naționale, pentru că acesta vizează inclusiv consolidările, înlocuirea sau modernizarea liftului, montarea de panouri solare... Deci sunt lucrări care nu pot fi realizate prin alte programe de investiții și care în programul național de finanțare nu sunt menționate. Este un program care se adresează exclusiv persoanelor fizice, iar apartamentele deținute de societăți comerciale trebuie să suporte costul total al lucrărilor”, a precizat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.