24.01.2019 00:17

În învățământul preuniversitar, ordin MEN: Mâine nu se învață

„În data de 25 ianuarie se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de Consiliul de Administrație al unității de învățământ și comunicate MEN”, se menționează în ordinul ministrului, emis ieri, 23 ianuarie a.c.. Ordinul a fost emis având în vedere adresa Ministerului Sănătății cu privire la virusul gripal. „Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor școlare pentru data de 25 ianuarie. Această măsură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educației Naționale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi liberă, timp de patru zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități”, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.