16.08.2021 00:20

"Impozitul zero pe salariul minim este greu de rezolvat"


Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Nici liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu, președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA) nu vede fezabilă ideea aplicării impozitului zero pe salariu minim pe economie în momentul de față! Acesta susține că, ținând cont de actuala structură salarială, de exemplu din industrie, prin neimpozitarea salariului, cei cu salariul minim s-ar apropia de angajații aflați în grilele de salarizare următoare și astfel s-ar crea alte nemulțumiri, poate mult mai mari. Constantin Bucuroiu consideră că s-a plecat greșit din momentul aderării țării noastre la Uniunea Europeană, iar principalii vinovați sunt politicienii... ,,Un asemenea lucru, impozit zero pe salariul minim, cred că în momentul de față este greu de rezolvat. De ce este greu de rezolvat? În primul rând pentru că noi avem niște categorii de salarizări, cel puțin la industrie, foarte apropiate una de cealaltă și vă dați seama... dacă nu impozitezi salariul minim mă voi duce cu cei care au fost pe salariul minim, ca venit, peste 2-3 categorii din cei cu vechime mai mare sau mai mică. O să apară reacția negativă și nemulțumirea în zona aceea. Eu cred că ar trebui gândit cu totul și cu totul altceva... Ar trebui gândit că România, când a intrat în Uniunea Europeană, de aceea am spus eu că România a fost trasă de păr în Uniunea Europeană, înainte, era o decizie a UE ca orice stat care intră în UE trebuie să aibe cel puțin nu știu cât la sută din salariul minim european... Când a fost primită România și încă una - două țări, care au fost trase în UE, și îmi mențin punctul de vedere, pentru a salva Vestul și nicidecum pentru a revoluționa Estul, a dispărut această prevedere și România a intrat cu un salariu de mizerie, de 100-150 de euro, cât era la vremea respectivă, deși ultima țară din UE, la vremea respectivă, era Portugalia care avea vreo 750 de euro. Dacă ar fi fost menținută prevederea aceea, România ar fi trebuit să intre din start cu un salariu de 350-400 de euro, care dădea altă perspectivă în momentul de față acestor diferențe Est-Vest. Și așa poate nu mai plecau românii să muncească în străinătate și care se chinuiesc pe acolo, pentru că mulți lucrează în condiții umilitoare acolo... Poate nu mai era invazia asta... de tot ce este din Vest pe piața românească, iar produsele românești nu mai au loc și nu mai sunt accesate de supermarketuri care își bat joc de produsele românești, ca să intre produsele lor, și poate am fi fost o țară normală cu niște venituri normale și cu niște oameni care trăiau în condiții normale. Greșelile acestea politice pe care le-au făcut guvernele, de-a lungul drumului acestuia spre Europa, costă foarte mult și nu îi afectează pe politicieni, nu pe cei care și-au făcut averile așa cum le-au făcut, prin hoție... Costul este suportat de clasa de jos, care la noi înseamnă clasa medie și cea săracă, pentru că la noi este una și aceeași. Noi nu mai avem clasa de mijloc. Dacă 10% o duc bine în România, restul... o duc așa cum o duc’’ a declarat liderul de sindicat din industria de apărare, Constantin Bucuroiu, președinte de Sindicat la Automecanica Moreni.