13.05.2022 00:19

Iluminat public modern la Târgoviște

Iluminat public modern la Târgoviște
Galerie foto

*Probele finale au fost făcute, așa că municipiul Târgoviște va avea unul dintre cele mai moderne sisteme de iluminat public din țară *În cadrul proiectului, au fost montate 3.137 de corpuri noi de iluminat, s-a extins rețeaua publică și s-au realizat sisteme suplimentare independente, pe bază de panouri fotovoltaice

 

Administrația publică locală târgovișteană a implementat proiectul, intitulat „Eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște”. Probele finale au fost făcute, municipiul Târgoviște va avea unul dintre cele mai moderne sisteme de iluminat public din țară. Recent, au fost realizate probe ale noului sistem de telegestiune (fiecare corp de iluminat poate fi pornit/oprit/reglat ca intensitate luminoasă în mod separat și pe paliere orare, reglarea fluxului luminos poate fi realizată pe grupuri de corpuri de iluminat - pe străzi sau zone -etc.

De remarcat faptul că, în cadrul proiectului, au fost montate 3.137 de corpuri noi de iluminat, s-a extins rețeaua publică și s-au realizat sisteme suplimentare independente, pe bază de panouri fotovoltaice, de creștere a intensității luminoase la nivelul trecerilor de pietoni. Investiția se ridică la suma de 22 milioane de lei, fonduri nerambursabile.

 

 

Ștefan Khalil