20.10.2016 00:09

Iască și penalty-urile

Iască și penalty-urile
Galerie foto

* Andrei Iliescu a stabilit remiza în partida de la Alexandria, după ce a transformat două lovituri de la punctul cu var, obținute de Denis Iliescu și Negrea

* Flacăra Moreni este la a treia remiză consecutivă pe teren străin și se păstrează fără înfrângere și după etapa a 8-a

COSMIN SAVA


Stadion „Municipal”. Spectatori: 500. Au marcat: Fl. Radu (21), Jenaru (51) / A. Iliescu (65-pen., 75-pen.). Șuturi la poartă: 7-8. Șuturi pe poartă: 4-4. Cornere: 5-7. Au arbitrat: Adrian Frățilă 6,5 (Vadu Pasii – Buzău) – Silviu Andreiu 7, Bogdan Martinescu 7 (ambii Buzău). Observatori FRF: Florin Ungureanu (București), Romel Crăciun (Giurgiu). Cartonașe galbene: Paraschiv (60), Paraschivoiu (65), O. Gheorghe (75) / M. Plăcintă (20), A. Iliescu (50),

Alexandria: Tănase – Dragu, B. Matei, Paraschivoiu, O. Gheorghe – Precup, Jenaru, Popescu (79 Abdultafai), Paraschiv (85 Barbălată) – Fl. Radu (83 David), Căpățână (70 I. Drăgan). Antrenor: Romulus Ciobanu.

Flacăra: Halcu – D. Matei, Acasandrei, Pârvu, Tronaru – L. Plăcintă, M. Plăcintă – A. Drăgan (55 Ene), Negrea (83 Cârnaru), Rogojină (55 D. Iliescu) – A. Iliescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv.          

Alexandria a avut 2-0

Flacăra a abordat partida de la Alexandria din postura de revelație a Seriei C3, fără înfrângere în primele șapte etape, un record pozitiv pentru nou promovată. Morenarii au început în forță, iar lui Negrea (7) i-a lipsit puțin să ajungă la centrarea lui A. Iliescu. Entuziasmul „lupilor” a fost întrerupt de Fl. Radu (21), care a transformat la vinclu o lovitură liberă de la 20 de metri. Flacăra a încercat să revină în joc, însă lovitura de cap a lui „Iască” (34) a fost respinsă cu greu de portarul Tănase. Alexandria nu a irosit ocazii, ci a înscris goluri, iar Jenaru (52) l-a învins pe Halcu, după o pasă venită de la Paraschiv. 2-0 pentru gazde și se părea că Flacăra își va întrerupe invincibilitatea.

Andrei Iliescu a egalat de la punctul cu var

Morenarii au continuat să creadă în șansa lor și au început să spere din nou, după penalty-ul obținut de Denis Iliescu, faultat de Paraschivoiu. Andrei Iliescu (65) a marcat de la punctul cu var, unde a ajuns și zece minute mai târziu. De data aceasta O. Gheorghe l-a oprit neregulamentar pe Negrea și s-a făcut 2-2. Finalul a fost unul plin de dramatism, cu ambele echipe trecând pe lângă reușita victoriei. Fostul jucător al Chindiei, Bogdan Matei (90), a fost aproape de finalizare după o lovitură de colț, pentru ca în al cincilea minut al prelungirilor Cârnaru să încerce o servă către D. Iliescu, rămas singur în careu, doar că Tănase a intervenit în ultimul moment. Flacăra Moreni este la a treia remiză consecutivă pe teren străin și se pătrează fără înfrângere și după etapa a 8-a.