17.02.2017 00:17

Iarnă grea pentru animale

Iarnă grea pentru animale
Galerie foto

❚ Animalele din gospodării au suferit cumplit în această iarnă geroasă, cu temperaturi extreme, în ciuda tuturor condițiilor asigurate de fermieri ❚ Acest lucru se vede în producția scăzută de lapte și în consumul mare de furaje ❚ „De mult nu am mai avut o iarnă așa de grea și parcă nu se mai termină. Nu avem ce să facem. Să treacă și luna februarie și din martie să sperăm că o să se mai încălzească. Pe lângă producția scăzută de lapte, ne mai confruntam și cu stocurile scăzute de furaje. Am avut furaje, dar la o așa iarnă s-au cam consumat”, ne-au declarat câțiva crescători din județ

CORVIN DUMITRICĂ


Temperaturile scăzute din ultima perioadă și gerul greu de suportat și de dâmbovițeni au făcut ca și animalele din gospodăriile fermierilor să aibă serios de suferit. Acest lucru se vede în producția scăzută de lapte din aceste zile friguroase. Fermierii încearcă să vină în ajutorul animalelor și asigură acestora furaje, apă încălzită și așternuturi groase de paie în grajduri, însă ei spun că iarna aceasta a fost și încă este una deosebit de grea pentru animale, acestea consumând cantități mult mai mari de furaje față de anii trecuți. „O iarnă foarte grea. Cel puțin pentru animale a fost greu. Noi am încercat să le îngrijim cât am putut însă din cauza frigului ele au mult de suferit. Acum cel mai tare se simte la producția de lapte. Din cauza gerului animalele nu mai dau randamentul așteptat.” ● „Este ger. Au fost două, trei zile cu temperaturi puțin mai ridicate și am crezut că am scăpat de iarnă, însă nu a fost așa. Animalele sunt îngrijite și arată destul de bine, însă producția de lapte a scăzut semnificativ din cauza gerului.” ● „De mult nu am mai avut o iarnă așa de grea și parcă nu se mai termină. Nu avem ce să facem. Să treacă și luna februarie și din martie să sperăm că o să se mai încălzească. Pe lângă producția scăzută de lapte, ne mai confruntam și cu stocurile scăzute de furaje. Am avut furaje, dar la o așa iarnă s-au cam consumat.” ● „Fiind frig și animalele necesită o atenție mai sporită. Consumă multe furaje și destul de multa apă. Atunci când este frig trebuie să le dăm apă mai des. Nu este ușor, dar ne-am obișnuit. Asta facem de o viață și nu știm să facem altceva. Într-adevăr din cauza gerului, producția de lapte este ceva mai mică, însă odată cu trecerea valului acesta de frig și când o să se mai încălzească, producția de lapte va reveni la normal.”

Recomandările veterinarilor

Medicii veterinari avertizează că ninsorile și temperaturile scăzute din perioada de iarnă pot afecta starea fiziologică și de sănătate a efectivelor de animale și păsări care sunt crescute în fermele comerciale sau în gospodăriile populației, dacă nu sunt respectate normele de protecție și bunăstare, prin care să se asigure toate condițiile care se referă la biosecuritate, adăpostire, hrănire, îngrijire, exploatare, transport. Pentru a asigura o stare de sănătate normală animalelor și implicit produse animaliere corespunzătoare, se recomandă proprietarilor de animale și păsări ca pentru perioada anotimpului rece să asigure: adăpostirea animalelor și a păsărilor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure densitatea, volumul de aer, umiditatea, luminozitatea și zooigiena la parametrii normali. Acestea se realizează prin remedierea elementelor de construcție exterioare și interioare deteriorate, etanșeitatea ușilor și a ferestrelor pentru a se asigura o temperatură optimă și constantă în adăposturi, igienizarea adăposturilor, dezinfecții deratizare, dezinsecții și zugrăvit, verificarea și remedierea elementelor tehnologice (utilajele de muls, de furajare, evacuare dejecții, adăpare, ventilație), asigurarea unor spații confortabile pentru perioada fătărilor la specia bovină, porcină și în special pentru ovine. Totodată, sursele de apă și furaje trebuie verificate și remediate pentru a nu fi supuse înghețului. Orice modificare în starea de sănătate a animalelor sau a păsărilor din ferme sau gospodării trebuie anunțată urgent specialiștilor veterinari.