10.12.2018 00:08

Iar vă faceți de bășcălie?

Iar vă faceți de bășcălie?
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Presa locală anunță Clubul Sportiv Municipal Târgoviște printre organizatorii „Centurii Chindia” la box, eveniment programat sâmbătă, pe15 decembrie, la Sala Polivalentă, alături de Clubul Sportiv Târgoviște și Direcția Județeană pentru Sport Dâmbovița. Pare incredibil, însă CSM nu va participa cu sportivi la evenimentul pugilistic de săptămâna viitoare, după cum a recunoscut directorul interimar Cristian Savu. Antrenorul Nicu Tamaș a invocat drept motiv lipsa de pregătire a sportivilor, chit că vorbim despre un turneu amical care va avea loc la Târgoviște, însă la mijloc ar fi și alte aspecte.Anumiți pugiliști de la CSM ar refuza să bozexe, de vreme ce nu au încasat nicio premiere în acest an din partea clubului, unii dintre ei cu titluri naționale obținute, chiar la seniori, vezi cazul Mihaelei Radu. În plus, sursele noastre susțin că pugiliștii clubului au mers la ultimele competiții pe banii antrenorului, care așteaptă să-i recupereze în perioada următoare. Ar fi fost senzațional ca târgovi ștenii să-l vadă în ring, la el acasă, pe „Leul” Cătălin Cristea, multiplu campion național la seniori, câștigător al Centurii de Aur, legitimat la CSM Târgoviște. Noi avem speranța că Nicu Tamaș și Cristi Savu vor reflecta mai atent asupra situației, ținând cont că organizatorii îl văd pe primarul Cristian Stan drept invitat de onoare, domnia sa urmărind cu mare interes mai multe meciuri ale „Centurii Chindiei”, ediția 2017. Partener a rămas DJST Dâmbovița, care va pune la dispoziție gratuit Sala Sporturilor, în timp ce toate cheltuielile vor fi suportate de către sponsorii atrași de oamenii de la CS.