26.03.2021 00:20

Hramul parohiei "Buna Vestire"

Hramul parohiei
Galerie foto

❚ Înaltpreasfinția Sa a vorbit semnificația duhovnicească și misionară a Bunei Vestiri, moment restaurator al libertății umanității noastre, care fundamentează concepția creștină despre sacralitatea vieții umane și necesitatea apărării acestei valori în orice situație, încă de la concepție

Numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște au luat parte ieri, 25 martie 2021, la hramul Parohiei Buna Vestire din Municipiul Târgoviște, în cadrul căruia Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți si diaconi. Cu această ocazie, a hirotonit întru diacon pe tânărul Mihail Andreescu, pe seama Parohiei Lazuri, Protoieria Târgoviște Sud, și pe tânărul diacon Nicolae Marian întru preot, pe seama Parohiei Conțești, Protoieria Titu, ambii absolvenți ai cursurilor de licență și de masterat din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit semnificația duhovnicească și misionară a Bunei Vestiri, moment restaurator al libertății umanității noastre, care fundamentează concepția creștină despre sacralitatea vieții umane și necesitatea apărării acestei valori în orice situație, încă de la concepție. Mitropolitul Nifon a vorbit și despre rolul soteriologic și eclezial al Preasfintei Fecioare Maria, model de smerenie, sfințenie, credință și deplină ascultare față de voința Creatorului, dar și cea mai importantă ocrotitoare și mijlocitoare a noastră. La final, Înaltpreasfinția Sa a apreciat, încurajat și felicitat pe cei doi slujitori ai parohiei: Pr. Arsene Chivulescu și Pr. Alin Ștefan, Secretar Eparhial al Arhiepiscopiei Tâgoviștei, pentru rodnicia slujirii lor pastoral - misionare. Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Părintele Vicar și Părinți Consilieri eparhiali.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI