01.09.2017 00:25

Hoții de lemne nu mai fac legea în păduri

Hoții de lemne nu mai fac legea în păduri
Galerie foto

❚ Direcția Silvică, beneficiind de sprijinul Jandarmeriei, al Poliției și al celorlalte structuri de ordine, a înregistrat anul acesta, spre deosebire de anul trecut, o scădere simțitoare a furturilor din păduri ❚ Cifra sustragerilor pe Dâmbovița, la finalul lunii iulie, era de 0,007 metri cubi pe hectar ❚ Directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Costel Preda, apreciază totuși sustragerile puțin alarmante, idealul fiind „sustrageri zero” în județ ❚ În cadrul unei conferințe de presă comune, și inspectorul șef al Jandarmeriei Dâmbovița, col. Matei Viorel Dumitru, a arătat că, indiferent de structura proprietății, privat sau de stat, fondul forestier este în atenția structurilor de ordine

VIRGIL VOINESCU


Șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, col. Matei Viorel Dumitru, și cel al Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Costel Preda, au prezentat ieri, 31 august, într-o conferință de presă comună, susținută la sediul Jandarmeriei Dâmbovița, modalitățile de cooperare interinstituționale și rezultatele obținute în lupta comună cu infracționalitatea din pădurile din județ. Partenerii de acțiuni de combatere a infracționalității silvice au subliniat buna cooperare în activitate, măsură ce, potrivit directorului Direcției Silvice, a condus la diminuarea sustragerilor de material lemnos în prima jumătate a anului.

Cifra sustragerilor pe Dâmbovița, la finalul lunii iulie, 0,007 metri cubi pe hectar

Statistica întocmită consemnează că sprijinul Jandarmeriei, al Poliției și al celorlalte structuri a condus anul acesta, în Dâmbovița, spre deosebire de anul trecut, la o scădere simțitoare a sustragerilor de lemn din păduri, cifra sustragerilor pe Dâmbovița, la finalul lunii iulie, fiind de 0,007 metri cubi pe hectar. Directorul Direcției Silvice Dâmbovița aprecia totuși sustragerile de material lemnos puțin alarmante, deși idealul ar fi „sustrageri zero” în Dâmbovița, aici făcând referire la suprafața pe care Direcția Silvică o are în administrare. „Mă refer la suprafața pe care Direcția Silvică o are în administrare. E vorba despre 18.395 fond forestier privat și 53.925 fond forestier de stat”. Buna cooperare dintre instituții a făcut ca anul acesta volumul sustras să fie mai mic cu 38%, media pe țară fiind de 25%. Totodată, cooperarea interinstituțională a condus și la identificarea și prinderea infractorilor, în total fiind recuperat 48% din materialul lemnos, iar pentru autorii furturilor s-au întocmit dosare de contravenție - infracțiune.

Rezultatele celor 733 de acțiuni silvice

În Dâmbovița, au fost organizate 733 de acțiuni comune Direcția Silvică – Jandarmerie – Poliție, au fost întocmite 126 acte de contravenție, din care 77 cu Poliția și Jandarmeria, au fost 7 infracțiuni constatate (6 cu Poliția și Jandarmeria), 251 mii lei amenzi aplicate – din care 111 mii lei cu Poliția și Jandarmeria, 193 metri cubi material lemnos confiscat - din care 155 mc cu Poliția și Jandarmeria.Volumul mediu sustras pe titular de canton, pe pădurar, la această data, este de 3,3 mc, cu mențiunea că suprafața minimă este 400 hectare și suprafața maximă este de 1000 hectare, media fiind de 650 hectare.

Jandarmii, cu ochii pe fondul forestier

Inspectorul șef col. Matei Viorel Dumitru a arătat, de asemenea, că Jandarmeria are permanent în atenție fondul forestier județean, indiferent de structura proprietății. „Nu contează că este privat sau de stat. Suntem cu toții atenți la ceea ce se întâmplă. Toți ne dorim un mediu curat. Ne-am orientat atenția către acest domeniu cu precădere în anul 2017. Au fost planificate și executate 26 de misiuni în mod independent, la acestea fiind implicați 61 de jandarmi, iar 68 de misiuni au fost executate în cooperare cu lucrători silvici, la acestea fiind folosiți 149 de jandarmi”. Au fost constatate 4 infracțiuni, fiind întocmit un dosar penal ce se referă la un fond forestier privat. Șeful Jandarmeriei a adăugat că, în perioada de referință, au fost constatate 44 de contravenții în valoare totală de 56 mii de lei, cu precizarea că datele statistice relevă că efectivele Jandarmeriei au constatat circa o jumătate dintre contravențiile produse în prima jumătate din an. În vederea prevenirii sustragerilor de material lemnos se continuă colaborarea deschisă la început de an prin plantări de arbori, de această dată fiind organizat un program de patrulare pe toate zonele ce aparțin ocoalelor silvice din județ și din zona Topoloveni, unde există o parte din suprafața împădurită a județului.