27.03.2015 00:20

Hirotoniri de Buna Vestire

Hirotoniri de Buna Vestire
Galerie foto

❚ Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ❚ Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic


Miercuri, 25 martie a.c., cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu participarea unui mare număr de credincioși. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Gheorghe ªtefănel, pe seama Parohiei Râncaciov - Protoieria Târgoviște Nord și pe tânărul Valentin Călăvie - întru diacon, pe seama Mânăstirii Stelea din Târgoviște.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic.

Cu ocazia Zilei Poliției Române, a aniversării celor 193 de ani de la fondarea ei, Înaltul Ierarh a adresat felicitări polițiștilor aflați în catedrală, împreună cu conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, care au asistat la sfânta slujbă.


Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște