10.08.2020 00:19

Hiroshima de la Beirut (I)

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Marţi, 5 august, anul 2020, frumoasa capitală a ţării de sub cedri şi a vechilor fenicieni, Beirut, a fost devastată – şi aşa cum era deja răvăşită de un război armaghedonic – de o explozie apocaliptică. Iar imaginea acestei explozii a amintit izbitor de aceea atomică de la Hiroshima de acum exact 75 de ani (6 august 1945), produsă de bomba aia hidoasă botezată duios „Little Boy/ Băieţaşul” şi lansată din „superfortăreaţa zburătoare” –„Enola Gay” a US - Air Force. A fost să fie un bombardament inutil. O crimă, of course, împotriva umanităţii, chiar dacă democraţia liberală a Unchiului Sam se afla într-un cumplit război cu dictatura imperial samuraică a lui Hiro Hito. Însă pentru crima asta pe la Washington n-a plătit nimeni (învingătorul ia totul, nu-i aşa, şi nimeni n-are curaj să înfiinţeze vreun tribunal penal internaţional/TPI dedicat president of USA, dacă e să ne amintim că Harry S. Truman a dat ordinul de lansare), şi n-o să plătească în veci. La Beirut, după 75 de ani, deci, toată suflarea omenească a planetei a văzut îngrozită o „ciupercă a morţii”, asemănătoare întru totul ăleia de la Hiroshima. Doar că nu a fost o explozie nucleară, ci una de azot de amoniu. Efectul a fost aproape la fel de ucigător. Frumosul Beirut aproape că a fost şters de pe faţa Pământului. Şi au murit sute de oameni. Alte câteva mii au fost mutilaţi pe viaţă. Beirutul a fost/este sufocat de un zăbranic de lacrimi. Iar eu nu vreau să cred, oricât ar încerca unii să mă convingă, că tragedia a fost un stupid accident produs din neglijenţă – iată, ucigaşă -, o cantitate uria?ă de azot fiind uitată într-un depozit portuar. Şi nu ştiu ce mă face să cred că a fiost o neglijentă uitare... premeditată. (va urma)