17.03.2017 00:19

Haosul Mioritic

Haosul Mioritic
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


De vreo douăzeci și șapte de ani încoace, a spune că tot ce ni se întâmplă în țara asta are un caracter „mioritic” aduce a epitet – ștampilă - și este ca un fel de verdict dat mai ales de massmedia – aplicat ironico-blasfemator pe tot ce ni se întâmplă, și cum ni se întâmplă, nu în bine, ci pe contra. Iar când se caută vinovații, răspunsul, izvorând din realitatea bulversantă a zilelor noastre, vine de la sine: „clasa politică mioritică”. Indecentă, impotentă, imorală. Și oricât s-ar schimba generațiile, nu e chip a se reforma, una dintre cauze fiind aceea că, în instituțiile fundamentale ale statului, zburdă veselă corupția. Și, dacă e s-o spunem p’aia dreaptă, zburdă ea până și în „instituțiile de forță”, alea chemate/menite s-o combată până la eradicare. Aiurea! Cine mai crede basmul acesta cu zmei… justițiari? Acest mioritism păgubos a cuprins – bine și insidios manipulat – și „spațiul public” în care, într-o bizară pornire anti, niște manifestanți, majoritatea tineri și neștiind rațional pentru ce o fac, cer în gura mare, de fapt, repet, neștiind care ar fi efectul, instalarea haosului în țară. Ceea ce ne dă serios de gândit este un fapt de natură psihologică: ei clamează că îi mână în luptă „convingeri” care nu sunt ale lor. Ci le sunt induse. Am mai spus și altădată, subliniind: Este cea mai perversă și periculoasă tehnică de manipulare a „psihologiei maselor”. O tehnică vizibilă în punerea ei în practică, de atâta amar de vreme, în România, unde efectul ar trebui să fie următorul: aruncarea ei în haos. În acest fel fiind mai ușor de a fi distrusă și împărțită/tranșată ca o vită la abator. Ejectată în afara istoriei. Căci, la asta se va ajunge atâta vreme cât contești în stradă prestația profitabilă pentru națiune a guvernului, deciziile juste ale Curții Constituționale, o anumită minoritate etnică, tot în stradă, reclamă autonomie teritorială absolută, iar patrioții sunt puși la zid pentru că… nu iubesc globalizarea. Din păcate, haosul mioritic ne cuprinde ca un blestem. Revin la o imagine: o cucuvea cântă deasupra Carpaților.