17.03.2017 00:19

Haosul Mioritic

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

De vreo douăzeci şi şapte de ani încoace, a spune că tot ce ni se întâmplă în ţara asta are un caracter „mioritic” aduce a epitet – ştampilă - şi este ca un fel de verdict dat mai ales de massmedia – aplicat ironico-blasfemator pe tot ce ni se întâmplă, şi cum ni se întâmplă, nu în bine, ci pe contra. Iar când se caută vinovaţii, răspunsul, izvorând din realitatea bulversantă a zilelor noastre, vine de la sine: „clasa politică mioritică”. Indecentă, impotentă, imorală. Şi oricât s-ar schimba generaţiile, nu e chip a se reforma, una dintre cauze fiind aceea că, în instituţiile fundamentale ale statului, zburdă veselă corupţia. Şi, dacă e s-o spunem p’aia dreaptă, zburdă ea până şi în „instituţiile de forţă”, alea chemate/menite s-o combată până la eradicare. Aiurea! Cine mai crede basmul acesta cu zmei… justiţiari? Acest mioritism păgubos a cuprins – bine şi insidios manipulat – şi „spaţiul public” în care, într-o bizară pornire anti, nişte manifestanţi, majoritatea tineri şi neştiind raţional pentru ce o fac, cer în gura mare, de fapt, repet, neştiind care ar fi efectul, instalarea haosului în ţară. Ceea ce ne dă serios de gândit este un fapt de natură psihologică: ei clamează că îi mână în luptă „convingeri” care nu sunt ale lor. Ci le sunt induse. Am mai spus şi altădată, subliniind: Este cea mai perversă şi periculoasă tehnică de manipulare a „psihologiei maselor”. O tehnică vizibilă în punerea ei în practică, de atâta amar de vreme, în România, unde efectul ar trebui să fie următorul: aruncarea ei în haos. În acest fel fiind mai uşor de a fi distrusă şi împărţită/tranşată ca o vită la abator. Ejectată în afara istoriei. Căci, la asta se va ajunge atâta vreme cât conteşti în stradă prestaţia profitabilă pentru naţiune a guvernului, deciziile juste ale Curţii Constituţionale, o anumită minoritate etnică, tot în stradă, reclamă autonomie teritorială absolută, iar patrioţii sunt puşi la zid pentru că… nu iubesc globalizarea. Din păcate, haosul mioritic ne cuprinde ca un blestem. Revin la o imagine: o cucuvea cântă deasupra Carpaţilor.