07.08.2018 00:17
Halucinanta blasfemie: deshumarea lui Eminescu
Galerie foto
GEORGE COANDĂ
În libertatea schizofrenică pe care ne-o îngăduie democrația noastră de o originalitate tembelă, fel de fel de ciudați aruncă pe piață surprize morbide, egale cu blasfemia. După ce nefericitul filosof, mai mult palavragiu oportunist decât filosof, unul Patapievici, l-a asasinat „în efigie” pe Eminescu, taxându-l de expirat și văzându-l ca pe un schelet în debaraua culturii române, un oarecare poetastru de care n-a auzit nimeni, Laurian Stânchescu, cred că împins de la spate de-alde patapieviciști și liiceniști, a depus pe biroul lui Augustin Lazăr, faimosul procuror general al României, o cerere de... deshumare a Poetului Național, pentru a se constata că... a fost asasinat.
A-l scoate pe Eminescu din mormântul lui de la Bellu și a-i lua la scotocit osemintele (ca să se constate că... ce?) este un gest de profanare de mormânt, fie și dacă e să se dea dezlegare de la Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru că, din cauza unei minți rătăcite de poetastru cvasianonim, care se bagă singur în seamă, a nu-l lăsa pe geniul cosmic al culturii române să-și doarmă netulburat somnul etern ar fi, repet, un act blasfemator odios și incalificabil.
Cineva, un reputat regizor, fost senator, pentru care am tot respectul, m-a surprins insistând că numai astfel se poate afla adevărul. Or, în ultimii ani, doi prestigioși istorici literari, Nicolae Georgescu și Theodor Codreanu, pe bază de documente certe, au stabilit adevărul: Eminescu a fost asasinat. Căci el, care de bună seamă a fost și a rămas cel mai mare om de presă român - Jurnalistul Național - tulburase multe ape, și înlăuntrul țării, și prin imperiile de prin preajmă, stăpânitoare de pământuri românești (cel Austro-Ungar și Rusia țaristă), încât, de pildă, de la Viena s-a cerut imperios să i se închidă gura.
Și i s-a închis, fiind otrăvit lent cu mercur, inventându-se ca „acoperire” un sifilis, de care, s-a constatat medical, poetul nu suferise. Apărându-și „sărăcia și nevoile și neamul”, Eminescu a fost crucificat la comandă. Nu întâmplător, la un moment dat, a fost dus la tratament la... Viena, chiar marele Maiorescu zorind plecare acolo. Cel ce îl promovase, îl și trădase. Iată! Tocmai acolo de unde se transmisese ordinul de lichidare.
Și apoi, cum se întâmplă la români, pe mâna alor săi, acasă, asasinatul a fost desăvârșit. Sacrificat, da, pe Altarul Patriei, Eminescu este, în istoria poporului român, și Martir, și Erou Național. Victimă a unor români mancurtizați. Meteahnă care ține de un păcat originar de pe vremea strămoșilor, de care a făcut vorbire și Herodot - „părintele istoriei”. În loc de a fi deshumat, Eminescu ar trebui sanctificat! Dar pas de mai pricepe mintea unor români rătăciți!