23.09.2014 00:13

Guvernul anulează scumpirea gazelor prevăzută pentru 1 octombrie, pentru consumatorii casnici

Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, o hotărâre prin care anulează scumpirea gazelor naturale pentru consumatorii casnici care era prevăzută la 1 octombrie, informează un comunicat de presă al Executivului remis AGERPRES.

„Prin Hotărârea adoptată de Guvern se anulează aplicarea majorării prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici, prevăzută începând cu data de 1 octombrie 2014, în anexa HG nr. 511/2014, și se prevede renegocierea calendarului de eliminare a prețurilor reglementate în sensul extinderii perioadei aferente consumatorilor casnici până la data de 30 iunie 2021”, precizează sursa citată.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială au fost de acord cu amânarea liberalizării pieței gazelor pentru consumatorii casnici și cu termenele propuse de partea română, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie. El a discutat pe această temă cu finanțatorii externi, vineri, la Bruxelles.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița