19.05.2022 00:13

Greu, dar nu imposibil

Greu, dar nu imposibil
Galerie foto

Până acum câteva etape, lupta pentru titlul de campioană județeană, între Roberto Ziduri și Străjerii Târgoviște, a fost foarte strânsă. În cele din urmă, formația pregătită de Augustin Voinea a reușit să se desprindă și mai are puțin până va obține matematic titlul de campioană a Ligii a 4-a. Echipa din Ziduri are un parcurs de invidiat, fiind singura formație din eșalonul de elită al fotbalului dâmbovițean care nu a cunoscut gustul înfrângerii până în acest moment.

Matematic, lupta pentru prezența la barajul de promovare în Liga a 3-a este încă deschisă, dar e greu de crezut că Roberto Ziduri va mai pierde primul loc al clasamentului, ținând cont și de faptul că are un meci mai puțin disputat decât Străjerii Târgoviște. Voinea are la dispoziție un lot interesant, care conține atât jucători tineri, cu potențial, cât și fotbaliști experimentați, precum Sorin Pahonțu sau Adrian Nedelea.

În plus, echipa din Ziduri beneficiază și de o susținere financiară puternică, dar și de condiții bune, având astfel toate elementele necesare pentru a putea spera la promovarea într-un eșalon național. Roberto Ziduri nu este la prima experiență de acest gen și consider că ar fi momentul potrivit să facă pasul în Liga a 3-a. Campioana județului nostru va întâlni la baraj campioana din Teleorman, iar Dunărea Turris Turnu Măgurele pare favorită.

Barajul va fi unul greu, pentru că echipa condusă de Costin Lazăr traversează o perioadă excelentă, dar și Roberto Ziduri are destule motive să privească într-o manieră încrezătoare cele două jocuri. Sigur, mai sunt câteva meciuri de disputat până la stabilirea oficială a campioanelor din cele două județe, însă la cum stau lucrurile în acest moment, Roberto Ziduri și Dunărea Turris Turnu Măgurele se vor întâlni la baraj.

A trecut ceva timp de când o echipă dâmbovițeană a promovat în Liga a 3-a. Atunci, Flacăra Moreni a reușit să treacă de Voința Crevedia și a revenit într-un eșalon național, după mulți ani. Apoi, Dentaș Tărtășești, Gloria Cornești sau Roberto Ziduri s-au impus în campionatul județean, dar nu au făcut pasul către Liga a 3-a. A venit momentul ca județul Dâmbovița să mai ofere o echipă în eșalonul de bronz al fotbalului românesc.

Va fi greu, dar nu imposibil. Județul nostru are tradiție în fotbal, iar campioana din Dâmbovița trebuie să promoveze. Roberto Ziduri trebuie să folosească ultimele meciuri din campionat pentru a pregăti cât mai bine barajul, iar acolo să facă o figură frumoasă și să promoveze.

 

 

Cosmin Sava