22.09.2021 00:18

Grădiniță inaugurată la Potlogi

Grădiniță inaugurată la Potlogi
Galerie foto

*Este vorba despre Grădinița Univers, în care vor învăța 80 de copii din satul Potlogi și care beneficiază acum de dotări moderne, asigurând un mediu de învățare agreabil

 

 

Administrația publică locală de la Potlogi a inaugurat un nou obiectiv deosebit de important pentru infrastructura educațională a localității. Este vorba despre Grădinița Univers, în care vor învăța 80 de copii din satul Potlogi și care beneficiază acum de dotări moderne, asigurând un mediu de învățare agreabil. La inaugurare, alături de primarul comunei Potlogi, Nicolae Catrina, au participat și autoritățile județene, în frunte cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a transmis un mesaj la inaugurarea obiectivului:

„Am participat la inaugurarea Grădiniței Univers, care și-a deschis porțile pentru cei 80 de copii din satul Potlogi, comuna Potlogi. Cei mici se vor bucura de un mediu plăcut și de cele mai bune condiții, grădinița fiind nou construită cu ajutorul fondurilor europene. Primarul comunei, Nicolae Catrina, alături de colegii săi din administrația locală, merită felicitați pentru implicarea în viața comunității, părinții din localitate având mare nevoie de această grădiniță în care copiii lor să fie îndrumați și să își desfășoare activitățile zilnice în siguranță. Încă o dată, felicitări!”

 

V.A.