28.09.2021 00:08

Gigi Ionescu s-a retras din fotbalul județean

* Eveniment special sâmbăta trecută la Titu, unde venerabilul observator a avut parte de o festivitate de retragere emoționantă. Acesta a fost premiat de președintele AJF Dâmbovița, Ciprian Prisăcaru, pentru cei 47 de ani activitate în slujba fotbalului

 

Eveniment special sâmbăta trecută la Titu, unde venerabilul observator Gheorghe Ionescu a avut parte de o festivitate de retragere emoționantă, părăsind scena fotbalului dâmbovițean în aplauzele asistenței. Nea Gigi, cum îi spun prietenii, a fost premiat de președintele AJF Dâmbovița, Ciprian Prisăcaru, pentru cei 47 de ani activitate în slujba fotbalului.

Repere din cariera lui Gheorghe Ionescu

Vă prezentăm câteva repere din cariera domnului Gheorghe Ionescu. A debutat ca fotbalist în anul 1971 la Gloria Târgoviște. A absolvit Școala de Arbitri în anul 1974. A arbitrat primul meci în data de 15 septembrie 1974, iar ultimul pe 20 aprilie 1991. A promovat din arbitru stagiar, în arbitru categoria a II-a (august 1976), arbitru categoria a I-a (iunie 1978), arbitru republican (septembrie 1983), atingând vârful de carieră ca arbitru asistent la Divizia B. A arbitrat 850 de jocuri, dintre care 364 la centru și 486 la linie.

Ca arbitru activ, în anul 1995, a făcut parte din Comisia de delegări a arbitrilor, poziție pe care a mai ocupat-o în perioada 1997-1999. A fost membru în Comisia de Disciplină din cadrul AJF Dâmbovița (1996 și 2000 – 2003). A fost secretar al Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Dâmbovița (2003-2021). A fost vicepreședinte al Comisiei Județene de Arbitri Dâmbovița (1999-2000). A fost observator în cadrul AJF Dâmbovița din anul 1991 și până astăzi, 25 septembrie 2021.

C.M.