17.11.2022 00:11

Gheorghe Stan, îndrumătorul campionilor

Gheorghe Stan, îndrumătorul campionilor
Galerie foto

*  „Nu am avut stagii de pregătire, nu avem cel puțin o masă să le dăm sportivilor. Ei pleacă la 7 de acasă, merg la școală și vin la ora 17 la antrenament. Nu trebuie să îi suprasolicit, să nu îi supăr, pentru că poate în ziua respectivă ei nu au mâncat”, a mărturisit antrenorul coordonator al secției de box de la CS Târgoviște

 

Clubul Sportiv Târgoviște continuă să scoată sportivi de mare valoare. La box, Angelo Arghira a câștigat recent Campionatul Național la Juniori, categoria 75 de kilograme, în timp ce Alexandru Marcu a pus mâna pe medalia de bronz la Naționalele de Cadeți, categoria 70 de kilograme. În ciuda faptului că nu au parte de un mediu propice performanței, sportivii pregătiți de Gheorghe Stan, Alexandru Stan și Ioan Găzdac reprezintă cu succes județul Dâmbovița, în competițiile la care participă.

„Sportivii sunt sufletul meu”

Maestrul Gheorghe Stan este mândru de performanțele elevilor săi și spune că acesta este doar începutul unui drum plin de performanțe. „Eu am pasiune aproape de domeniul fantasticului, pe care i-am insuflat-o și băiatului meu, Stan Alexandru, care a avut niște performanțe unice internaționale în Târgoviște, a  fost vicecampion european. Maestrul Găzdac Ioan ne ajută foarte mult, pasiunea ne face să muncim. Uneori stăm și ne întrebăm, de ce acești sportivi vin la noi în continuare? Poate este datorită modului nostru de a fi. Sportivii sunt sufletul meu, așa de mult îi iubesc și sunt aproape de ei la suferințele lor. Am plâns de multe ori. Arghira și Marcu vor face mari performanțe, sper să ajungă la Olimpiade. Erau firavi la început, timizi, dar au crescut în valoare și i-am uimit pe colegii noștri din țară”.

„E dureros”

Stan a vorbit despre dificultățile pe care sportivii sunt nevoiți să le depășească, pentru a ajunge la rezultatele dorite. „Dacă se uită cineva la performanțele constante din ultimii doi ani, suntem echipa fanion a orașului Târgoviște. În fiecare an facem performanță, de la cadeți, juniori și seniori. Am avut medalii și performanțe mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi dă înțelepciunea și puterea să pot să rezist, și ajungem la aceste performanțe. Nu am avut stagii de pregătire de iarnă, nu avem cel puțin o masă la prânz să le dăm sportivilor. Ei pleacă la 7 de acasă, merg la școală și vin la ora 17 la antrenament. Nu trebuie să îi suprasolicit, să nu îi supăr, pentru că poate în ziua respectivă ei nu au mâncat. Noi nu avem de trei ani de zile un duș de refacere. E dureros. Dacă le spun colegilor, ei cred că mint”.

„Nu înțeleg aceste lucruri”

„Am înțeles că nu trebuie să fim noi în vederea tuturor, dar sunt niște condiții elementare care ne lipsesc, de refacere și igienă. Au fost problemele acestea sociale, dar sunt trei ani de zile. Nu vreau să fiu răutăcios, dar trei ani de zile nu s-a putut face nimic, dar de ceva timp a venit echipa de volei în Polivalentă și acum avem căldură, apă caldă, cât stă echipa lor la antrenament. Încerc să înțeleg ce se întâmplă. Am vorbit cu domnul Burtescu (n.r. directorul DST Dâmbovița, în administrarea căreia se află Sala Sporturilor) de zeci de ori, ne invocă motive, precum că nu sunt bani sau că e centrala defectă. Nu înțeleg aceste lucruri”.

 

 

Cosmin Sava