31.10.2014 00:17

Gestionarea maidanezilor, obligația primăriilor

Gestionarea maidanezilor, obligația primăriilor
Galerie foto

❚ În Dâmbovița sunt doar câteva adăposturi autorizate, iar potrivit directorului DSV Dâmbovița, „se mișcă foarte greu lucrurile” ❚ Dr. Sandu Tolea recunoaște că legislația este greu aplicabilă, iar lipsa fondurilor în acest sens este cea mai mare piedică

V. S.


Obligația gestionării câinilor fără stăpân este atributul strict al Consiliilor locale și al primăriilor! Afirmația aparține directorului Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, care susține că instituția pe care o conduce nu se mai ocupă din punct de vedere legal de această acțiune.

Directorul DSV Dâmbovița recunoaște însă că, la acest moment, deși există legislație, ea este greu aplicabilă:

„Se mișcă foarte greu lucrurile, poate și din lipsa fondurilor... Dar, încet, încet, văd că în județul nostru sunt câteva adăposturi autorizate. A început cât de cât această acțiune. Eu sper că, în viitorul apropiat, se va mări numărul localităților care vor aplica legea în ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân”, a precizat dr. Sandu Tolea.

Vă reamintim că în ultimele luni, situația maidanezilor a luat-o din nou razna în județ și la Târgoviște, asta după ce se găsise oarecum rezolvarea prin legea eutanasierii. Însă normele au fost suspendate de Curtea de Apel București, iar Guvernul a atacat hotărârea la Înalta Curte de Casație și Justiție. În aceste condiții, Direcția de Salubritate are interzis și la capturare.