17.04.2019 00:17

Gaze și energie electrică prin PNDL

Gaze și energie electrică prin PNDL
Galerie foto

❚ „Distrigaz spune că, pentru ei, acest fel de investiții nu sunt rentabile și ne spun să punem noi partea de cofinanțare, care înseamnă 90%. Partea noastră de contribuție ar fi undeva la 800.000 lei, bani pe care primăria nu îi are”, a precizat Constantin Miu, primarul comunei Valea Mare

 

VIOLETA STANCIU


S-a dat „undă verde” la extinderea rețelelor de gaze și energie electrică în mediul rural! Hotărârea de Guvern recent adoptată, prin care Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) va suporta și o extindere, mult așteptată, a rețelelor de gaze și energie electrică, a fost bine primită de autoritățile publice locale care acum își pot vedea visul împlinit. Prezent la ultima conferință de presă de la PSD Dâmbovița, Constantin Miu, primarul comunei Valea Mare, a anunțat că va profita de această oportunitate de finanțare guvernamentală și va depune un proiect pentru extinderea instalațiilor de gaze naturale. 450 de cetățeni solicită racordarea la gaze „Chiar vineri (n.n. 12 aprilie) am fost la Distrigaz, au făcut studiul de fezabilitate, ei fiind operatori în zonă, aici în satul Valea Mare, deci au licență de operare. O mare problemă pe care au avut-o toate primăriile a fost sursa de finanțare, pentru că partea noastră de contribuție ar fi undeva la 800.000 lei, bani pe care primăria nu îi are. Distrigaz spune că, pentru ei, acest fel de investiții nu sunt rentabile și ne spun să punem noi partea de cofinanțare, care înseamnă 90%. Prin urmare, hotărârea de guvern de săptămâna trecută, prin care Programul Național de Dezvoltare Locală a mai venit și cu această extindere de rețele de gaze și cele de energie electrică, a fost o gură de oxigen pentru toate comunitățile care doresc să-și extindă rețelele de gaze”, a precizat primarul comunei Valea Mare, Constantin Miu. La acest moment, rețeaua de gaze din comuna Valea Mare are o suprafață de 3,6 kilometri și există 450 de cereri de racordare de la locuitori.