25.11.2021 00:19

Gardurile rușinii, date jos după controlul Primăriei

Gardurile rușinii, date jos după controlul Primăriei
Galerie foto

*Gardurile fuseseră amplasate pentru a separa intrarea celor vaccinați împotriva COVID-19 și a celor nevaccinați

 

 

La începutul acestei săptămâni pe rețele de socializare au circulat imagini cu niște garduri metalice din interiorul unui hypermarket din municipiul Târgoviște, care este recunoscut și ca un mare brand în Europa. Acestea au fost amplasate pentru a separa intrarea celor vaccinați împotriva COVID-19 și a celor nevaccinați. Fapta a stârnit revoltă, chiar și din partea persoanelor vaccinate, măsura neavând nicio legătură cu prevenția.

Din contră, mulți au considerat că este un gest ofensator și umilitor. Primarul Daniel Cristian Stan a reacționat pe contul personal de Facebook asupra acestei atitudini pe care a numit-o discriminatorie. Edilul-șef al municipiului a precizat că au fost demarat acțiuni de verificare privind legalitatea gardurilor amplasate, dar și securitatea de incendiu. În urma acestor demersuri, gardurile au fost demontate.

„Asta nu e responsabilitate, e abuz”

„Ei bine, ca persoană vaccinată și înțelegând deplin responsabilitatea față de semeni în contextul pandemic, sunt revoltat de amplasarea unor garduri metalice în incinta supermaketurilor K, care separă intrarea pentru vaccinați și nevaccinați și creează adevărate culoare în interiorul magazinului. Asta nu are nicio legătură cu prevenția. Să-i separi pe oameni cu garduri de sârmă de 2 metri înălțime e un gest ofensator, umilitor și discriminatoriu. Asta nu e responsabilitate, e abuz. În acest context, am dispus efectuarea unui control pentru a verifica legalitatea amplasării acelor garduri, raportat la disciplina în construcții, dar și la regulile privind securitatea la incendiu. În urma acestor acțiuni, supermarketul a început demontarea gardurilor! Înțeleg imperativul respectării unui act normativ, dar nu poți asigura respectarea unei legi prin încălcarea alteia, fără a mai aduce în discuție modul de-a dreptul degradant în care s-a procedat!”, a transmis primarul Cristian Daniel Stan.

Ștefan Khalil