24.06.2016 00:17

Gala olimpicilor

Gala olimpicilor
Galerie foto

❚ Câteva sute de elevii de gimnaziu și liceu, care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele școlare la nivel național și județean au fost premiați de conducerea IȘJ Dâmbovița ❚ „Performanța este rezultatul unei ecuații între seriozitatea copilului, munca lui perseverentă, iscusința profesorului și susținerea din partea familiei”, a declarat inspectorul școlar adj. prof. Gabriela Istrate

VIRGIL VOINESCU


Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a organizat, la sediul instituției din Târgoviște, o festivitate de premiere a elevilor din învățământul preuniversitar dâmbovițean (ciclul gimnazial și liceal) care au obținut premii și mențiuni, atât la nivel național, cât și la etapa județeană a olimpiadelor școlare pe discipline. Festivitatea s-a desfășurat pe parcursul a câteva ore, timp în care sute de elevi au primit diplome și premii în obiecte școlare. Programul zilei a fost structurat pe discipline și pe nivele de studii. Astfel, în prima parte au fost incluse: Fizica, Chimia, Biologia, iar în partea a doua a zilei, limbile moderne (engleză, franceză, italiană, germană), în final fiind atribuite premiile concursului de limbă franceză FLE Technologique.

Elevii olimpici au fost premiați de inspectorul școlar general adj. prof. Gabriela Istrate care i-a avut alături pe inspectorii școlari pe specialități, la ceremonie fiind prezente și cadrele didactice care au pregătit elevii, directori de școli, părinți și alți invitați. A fost un moment de mare emoție, o întâlnire a celor mai buni elevi și profesori la această gală a excelenței în educația dâmbovițeană. Cu acest prilej, la finalul primei părți din program, inspectorul școlar adj. al IȘJ Dâmbovița, prof. Gabriela Istrate, adresându-se elevilor și părinților, a remarcat prestația profesorilor care prin implicare au determinat performanța elevilor.

„Performanța este rezultatul unei ecuații între seriozitatea copilului, munca lui perseverentă, iscusința profesorului și susținerea din partea familiei. Făcând o analiză pe discipline și pe școli, putem spune că dacă nu ai profesori de valoare într-o școală, degeaba ai copii buni că ei nu ajung să facă performanță. Și văd aici la fizică și biologie școli importante din Târgoviște absente. Dar eu știu că acolo sunt copii foarte buni. Dacă nu au rezultate la olimpiade înseamnă că nu au fost acolo profesori foarte buni care să impulsioneze treaba. Eu cred că se cuvine un gest suprem pentru profesorii noștri de aici. Să-i aplaudăm copii”, a subliniat inspectorul adj al IȘJ Dâmbovița, Gabriela Istrate, care a amintit și câteva dintre școlile cu rezultate: CN „I. Văcărescu”, CN „C. Carabela”, CN „I.L. Caragiale Moreni”, CN „C. Cantacuzino”, CN „N. Titulescu”- Pucioasa. Dintre școlile gimnaziale cu rezultate au fost amintite: Șc. „I.Al. Brătescu Voinești” - Târgoviște, Șc. „Tudor Vladimirescu” - Târgoviște, Șc. „Mihai Viteazul” - Târgoviște, Șc. „Mihai Viteazul” din Pucioasa, dar și câteva școli mici din mediul rural: Șc. Runcu, Crevedia și Nucet. Celebrarea excelenței în școala dâmbovițeană s-a încheiat cu acordarea premiilor pentru cele mai bune proiecte educaționale derulate în județ.