17.09.2020 00:09

Gabi Paraschiv este nemulțumit de joc

Gabi Paraschiv este nemulțumit de joc
Galerie foto

❚ După foarte multe luni de pauză, Flacăra a disputat primul meci oficial împotriva unei alte formații dâmbovițene, chiar pe terenul acesteia, remizând, 2-2, cu FC Pucioasa ❚ Antrenorul Gabriel Paraschiv se așteaptă la un meci dificil sâmbătă, cu Unirea Bascov, dar speră să vadă o altă atitudine din partea elevilor săi ❚ „În privința promovării, nu cred că adversarii sunt atât de importanți, ci felul în care tratăm noi fiecare joc în special și fotbalul în general. În primul rând, nu sunt mulțumit de mine”, a spus Paraschiv ❚ „Forma finală a lotului va fi dată de ceea ce se întâmplă pe teren, pentru că doar ceea ce faci acolo contează. Dacă lucrurile vor merge tot ca la Pucioasa, s-ar putea să vedeți surprize mari la nivelul lotului”, a completat antrenorul morenar


COSMIN SAVA


Flacăra Moreni și-a propus obiective îndrăznețe în acest sezon, dorind să atace promovarea în liga secundă, iar dacă ținem cont de parcursul din ultimele sezoane în Cupa României, cu siguranță va ataca și o prezență în fazele importante ale competiției KO. După foarte multe luni de pauză, Flacăra a disputat primul meci oficial împotriva unei alte formații dâmbovițene, chiar pe terenul acesteia, remizând, 2-2, cu FC Pucioasa, la finalul unei partide în care a fost condusă de două ori. Tibi Calofir și Andrei Iliescu au reușit să marcheze, ultimul pe finalul jocului, salvând astfel un punct pentru Flacăra, care acum se pregătește pentru deplasarea de la Bascov.

„Ne-au lipsit atitudinea și plăcerea de a juca fotbal”

Gabi Paraschiv s-a declarat nemulțumit de jocul de la Pucioasa, considerându- se principalul vinovat pentru rezultatul din meciul cu echipa pregătită de Nicu Croitoru. Antrenorul celor de la Flacăra Moreni se așteaptă la un meci dificil cu Unirea Bascov, dar speră să vadă o altă atitudine din partea elevilor săi. „Un joc foarte slab al echipei mele la Pucioasa, eu sunt principalul vinovat pentru acest rezultat negativ. Ne-au lipsit atitudinea și plăcerea de a juca fotbal. Urmează meciul cu Bascov, un adversar incomod, cu jucători tineri de calitate, datorită școlilor de fotbal din zona respectivă. În privința promovării, nu cred că adversarii sunt atât de importanți, ci felul în care tratăm noi fiecare joc în special și fotbalul în general. În primul rând, nu sunt mulțumit de mine și de felul în care am gestionat această perioadă, dar așa se întâmplă când încerci să faci de toate, în loc să te concentrezi doar pe ceea ce ai de făcut strict fotbalistic. Forma finală a lotului va fi dată de ceea ce se întâmplă pe teren, pentru că doar ceea ce faci acolo contează. Dacă lucrurile vor merge tot ca la Pucioasa, s-ar putea să vedeți surprize mari la nivelul lotului”, a spus antrenorul morenar.