19.07.2019 00:09

Gabi Paraschiv a strigat adunarea

Gabi Paraschiv a strigat adunarea
Galerie foto

❚ Morenarii vor intra într-un stagiu de pregătire centralizată în perioada 29 iulie - 3 august, urmând ca vizita medicală să fie efectuată în perioada 30 iulie - 1 august ❚ Pentru Flacăra, seria meciurilor de pregătire începe miercurea viitoare, de la ora 18.00, pe teren propriu, contra celor de la CS Cornu ❚ „În toate compartimentele am nevoie de juniori, pentru că este capitolul la care suferim în momentul de față. Sâmbăta viitoare, după meciul cu Astra 2 Giurgiu, vom definitiva lotul cu care se va intra în cantonament”, a spus antrenorul Gabi Paraschiv

 

COSMIN SAVA


Miercuri, la baza proprie, a avut loc reunirea lotului echipei Flacăra Moreni, sub conducerea antrenorului Gabriel Paraschiv. Au fost prezenți 30 de jucători, dar antrenorul morenar încă nu a stabilit care vor fi fotbaliștii pe care se va baza în noul sezon. Până acum, echipa morenară s-a despărțit de Mădălin Sîrbu, Alberto Rosciugă, Cosmin Dinu și Daniel Roman. Elevii lui Paraschiv vor intra într-un stagiu de pregătire centralizată în perioada 29 iulie - 3 august, urmând ca vizita medicală să fie efectuată în perioada 30 iulie - 1 august.

Jocuri de pregătire

Pentru Flacăra, seria meciurilor de pregătire începe miercurea viitoare, de la ora 18.00, pe teren propriu, contra celor de la CS Cornu.Urmează sâmbătă, 27 iulie, de la ora 10.00, o partidă la Moreni contra celor de la Astra 2 Giurgiu. Apoi, pe 3 august, Flacăra joacă cu CS Mihăilești, pe 10 august întâlnește AS Comarnic, iar pe 17 august evoluează împotriva celor de la Unirea Bascov. Morenarii ar putea avea încă un joc de pregătire pe 7 august, dar adversarul nu este încă stabilit.

În căutare de juniori

Paraschiv s-a declarat mulțumit de jucătorii prezenți la reunire, dar acesta își dorește să aibă sub comanda lui și juniori de valoare. Antrenorul morenar transmite că lotul va fi definitivat în mare parte la finalul săptămânii viitoare. „Au fost 30 de jucători la primul antrenament, este clar peste ce m-am așteptat. Din păcate, ne vom despărți de cei despre care vom considera că nu ne pot ajuta să ne îndeplinim obiectivele. În toate compartimentele am nevoie de juniori, pentru că este capitolul la care suferim în momentul de față. Sâmbăta viitoare, după meciul cu Astra 2 Giurgiu, vom definitiva lotul cu care se va intra în cantonament, dar precizez că lista va rămâne deschisă, atât la plecări, cât și la veniri. Obiectivul echipei va fi discutat cu toți cei implicați, dar cu siguranță va fi să încercăm să-i învingem pe toți, pentru că de asta ne înscriem într-o competiție”, a transmis Gabriel Paraschiv.