27.07.2016 00:25

Furturile de lemne, foarte greu de stăvilit

Furturile de lemne, foarte greu de stăvilit
Galerie foto

❚ Direcția Silvică Dâmbovița este susținută permanent de Jandarmerie, Poliție și Garda Forestieră în lupta cu hoții din păduri ❚ Față de anul trecut, la nivelul județului, în 2016, volumul tăierilor în delict a scăzut cu 104 mc, ceea ce înseamnă 12%, cifră care pare mică, însă importantă, în condițiile în care jaful în păduri este foarte greu de stopat ❚ Legat de paza pădurii, punctele nevralgice sunt aceleași: zonele Pătroaia, I.L. Caragiale, Ludești, Cândești, Aninoasa, iar conducerea Direcției Silvice consideră că sărăcia este principala cauză a furturilor

VIOLETA STANCIU

 


 

Jandarmeria, Poliția și Garda Forestieră, mereu alături de Direcția Silvică Dâmbovița în acțiunea de luptă împotriva sustragerilor ilegale de material lemnos! Față de anul trecut, în 2016, la nivelul județului Dâmbovița, volumul tăierilor în delict a scăzut cu 104 mc, „ceea ce înseamnă 12%, de la vreo 870 mc la 775 mc. Nu este puțin, dar să știți că este foarte greu, însă printr-o muncă asiduă silvicultorii, jandarmii și polițiștii, cu toții, ne facem treaba. Vrem să eliminăm definitiv aceste sustrageri, dar este foarte greu atâta timp cât coeficientul de sărăcie nu este deloc de neglijat în zona rurală”, a precizat directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Costel Preda.

Potrivit acestuia, legat de paza pădurii, punctele nevralgice rămân cam aceleași, respectiv zonele Pătroaia, I.L. Caragiale, Ludești, Cândești, Aninoasa. „Ne vom face treaba, împreună cu instituțiile de ordine, astfel încât să asigurăm cât mai bine integritatea fondului forestier atât de stat, cât și privat”, a precizat directorul Direcției Silvice, ing. Costel Preda. În momentul de față, Direcția Silvică Dâmbovița administrează 54.000 ha de fond forestier de stat și 20.000 ha de fond forestier privat. Acestea sunt gestionate de instituția de profil județeană prin contracte de administrare sau de pază, încheiate cu proprietarii. Merită subliniat faptul că o suprafață mică, de circa 50 ha, din fondul forestier privat al Direcției Silvice Dâmbovița, a „plecat” recent în administrarea unui ocol privat de pe raza localității Răcari.