04.01.2019 00:18

Furturile de lemne au scăzut simțitor

Furturile de lemne au scăzut simțitor
Galerie foto

V. S.


Tot mai puține sustrageri de material lemnos... în județul Dâmbovița! În 2018 furturile de lemne din fondul forestier de stat care se află în grija Direcției Silvice Dâmbovița, dar și din cel privat... au scăzut în mod simțitor, respectiv cu 3% față de anul precedent. Directorul instituției de profil din plan județean, ing. Costel Preda susține că acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul permanent al Poliției și Jandarmeriei din județ, care au făcut front comun în ceea ce privește combaterea acestui fenomen. Chiar dacă, la prima vedere, acest lucru pare aproape imposibil de realizat, directorul Direcției Silvice Dâmbovița și-a propus să eradicheze acest fenomen, într-un viitor cât mai apropiat, bineînțeles având alături reprezentanții celor două instituții de forță. ,,În 2018, cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei, volumul sustras de material lemnos a scăzut cu 3% față de anul precedent. Nu este o cifră foarte mare, dar îmbucurător este că este în scădere și asta datorită implicării și sprijinului pe care l-am avut necontenit din partea celor două instituții. Au fost 1266 de acțiuni, din care 300 cu Poliția și Jandarmeria. Au fost 304 contravenții dintre care 223 cu Poliția și Jandarmeria. Dintre cele șapte acte de infracțiune, 4 au fost cu Poliția și Jandarmeria. Materialul lemnos confiscat a fost de 276 mc, din care cu Poliția și Jandarmeria 257 mc. Amenzile aplicate au fost în valoare de 607 mii lei, din care 441 mii lei cu Poliția și Jandarmeria. Volumul tăiat ilegal (71,2 mc, din care 53,5 mc în fond forestier de de stat și restul, de 17,7 mc, în fondul forestier privat) este de 0,013 mc/ha. Deci, nu este o cifră care să ne alarmeze, dar noi tindem spre zero ceea ce nu este ușor de realizat’’, a declarat directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Costel Preda, la sfârșitul anului 2018.