19.10.2018 00:10

Furtună îi taxează pe Iugulescu și Ghergu

Furtună îi taxează pe Iugulescu și Ghergu
Galerie foto

❚ „Chiar li se permite orice acestor domni la clubul Chindia? Iugulescu ăsta e bun la toate, la volei, la baschet, la fotbal? Are primă de punct 1.000 lei” ❚ „Ce a făcut Iugulescu atât de special, încât să merite postul ăsta? Diferența dintre Cristi Bălașa și el, e ca de la cer la pământ” ❚ „Chindia nu va promova cu Ghergu președinte, pentru că nu-l avantajează, lui îi este bine aici. V-am explicat cum se pot câștiga aproape 200 de milioane pe lună din prime și salariu la Liga a 2-a”

 

COSTIN MIHAI


Clubul Chindia nu a reacționat după agresiunea verbală lansată asupra noastră de directorul sportiv Ciprian Iugulescu, la finalul partidei cu Ripensia Timișoara, disputată pe 6 octombrie. S-au promis anchete interne, măsuri, însă nu am primit nici măcar scuze. Șireții conducători ai Chindiei au pus batista pe țambal, așa cum a anticipat Cătălin Mișu, unul dintre sponsorii echipei. Provocat într-o discuție telefonică, la Columna TV, președintele Marcel Ghergu a recunoscut izbucnirea calomnioasă a lui Iugulescu, însă fără să ia vreo măsură. „Chiar li se permite orice la clubul Chindia?” O poziție pe subiect a ținut să transmită, în schimb, Cătălin Furtună, numit în aprilie 2015 ca vicepreședinte al Consiliului Director. „Chiar li se permite orice acestor domni la clubul Chindia? Iugulescu ăsta e bun la toate, la volei, la baschet, la fotbal? Ce făceam noi în orașul ăsta și în județul Dâmbovița, dacă pățea ceva Ciprian Iugulescu? Are primă de punct 1.000 lei. După victoria de duminică, îi intră în cont 30 de milioane lei vechi. Când a jucat ăsta fotbal? Sunt atâția fotbaliști care au făcut cinste orașului, care trăiesc de azi pe mâine și care ar merita să mănânce o pâine la Chindia. Ce a făcut Iugulescu atât de special, încât să merite postul ăsta? Diferența dintre Cristi Bălașa și el, e ca de la cer la pământ”.

„După cinci victorii, Ghergu ceartă pe toată lumea”

Furtună are un cui și împotriva lui Ghergu, pe care îl atacă frecvent, în acest cadru în termeni decenți. „Domnul Ghergu nu a reușit în atâția ani ca președinte să promoveze echipa în Liga 1, iar după cinci victorii, văd că ceartă pe toată lumea. E normal să-l apere pe Ciprian Iugulescu, pentru că se aseamănă. Cine a intrat în contact cu domnul Ghergu și nu este dezamăgit de el? Ascultați ce vă spun. Chindia nu va promova cu el, pentru că nu-l avantajează, lui îi este bine aici. V-am explicat cum se pot câștiga aproape 200 de milioane pe lună din prime și salariu la Liga a 2-a. Dacă se promovează sezonul ăsta, promit că nu o să mai vorbesc niciodată urât de Ghergu. Și încă ceva, terenul este execrabil”.