25.05.2016 00:25

Furajele, în pericol

Furajele, în pericol
Galerie foto

❚ Una caldă, alta rece: ploile abundente au făcut ca fânul să crească mult și bine, însă ce folos dacă fermierii nu reușesc să-l cosească și nici să-l adune pe cel deja cosit ❚ Cele câteva zile însorite au fost prea puține pentru fân, iar ploile au luat-o de la capăt, spre disperarea oamenilor ❚ Fără fân, adio furaje și, cel mai probabil, adio lapte de calitate, iar într-un final, adio animale care vor fi ori sacrificate, ori vândute

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Pe de-o parte li se dă, iar pe alta li se ia. Așa se poate descrie situația fermierilor din județul Dâmbovița care, din cauza ploilor, nu reușesc să cosească fânul și să-l adune pe cel deja cosit. țăranii spun că, din cauza ploilor foarte abundente, producția de fân de anul acesta este una foarte bună, însă vremea capricioasă nu-i lasă să-l adune și să termine de cosit. Crescătorii de animale se tem că prelungirea timpului ploios îi poate duce la faliment pentru că, din cauza apei, nu reușesc să strângă suficiente furaje pentru iarnă, iar foarte mulți vor fi probabil nevoiți să vândă animalele. 􀁺 „A plouat foarte mult și fânul a crescut foarte repede. Problema e că nu putem să-l cosim, iar ce am mai reușit să cosim, nu se usucă.” 􀁺 „La acest moment, fânul trebuia să fie cosit și adunat de pe câmp, însă din cauza ploilor nu am putut să facem acest lucru. Fânul este foarte mare, dar nu reușim să-l cosim. Am cosit o parcelă, însă l-a plouat și s-a stricat. Am fost nevoiți să-l aruncăm. Am cheltuit banii degeaba.”

􀁺 „Am investit foarte mulți bani și sperăm să adunăm ceva fân să avem pentru animale la iarnă. Însă până acum nu am cosit. Am așteptat să se mai oprească ploile, dar se pare că vremea bună nu ține cu noi.” 􀁺 „Au fost 2-3 zile mai călduroase, însă nu suficient încât fânul să se usuce așa cum trebuie. Stăm toată ziua și-l întoarcem pe toate părțile, în speranța că o să se usuce și că o să putem să-l ducem în fânar, însă are nevoie de 4-5 zile de căldură ca să poată să se usuce suficient.” Cu alte cuvine, fermierii dâmbovițeni sunt la mila Cerului și nu le rămâne decât să se roage ca ploile să înceteze și să vină zile însorite ca să poată să adune fânul de pe câmp. Totodată ei spun că, dacă nu reușesc să adune suficient fân pentru iarnă, foarte mulți va trebui să reducă efectivele de animale. De exemplu, fânul ud și de proastă calitate rămâne pe câmp sau este ars, pentru că altfel capătă mucegai, iar mucegaiul ajunge în lapte. Plus că un fân prost duce la scăderea laptelui nu doar calitativ, ci și din punct de vedere cantitativ și bineînțeles că nimeni nu se chinuie cu animale neproductive.