26.11.2019 00:09

Fotbal de troacă

Fotbal de troacă
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Imediat după Revoluție, peste fotbalul dâmbovițean a fost înscăunat un personaj trist, fără un trecut sportiv și fără să o minimă pregătire în domeniu. Timp de trei decenii nu a învățat nimic bun și nici nu a adus vreo urmă de progres în fotbalul local, pe care l-a muls cu ambele mâine, alături de o gașcă la fel de calică. Societatea românească s-a reformat pe toate planurile, chiar dacă transformările nu au fost nici rapide și nici eficiente, însă lucrurile sau schimbat mult față de anii 90. Numai la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița nu s-a schimbat nimic. Sunt aceiași oameni, cu aceleași metehne și la fel de limitați. Unii au părăsit fenomenul pe cale naturală, iar alții au rezistat pentru că au primit votul celor care gândesc și se comportă la fel de primitiv. Tudor Emil nu mai e demult un conducător respectabil, asta dacă a fost vreodată. S-a realizat financiar, și-a aranjat familia, însă va intra în istoria fotbalului dâmbovițean ca un samavolnic. Fotbalul județean nu a fost niciodată așa de jos. Tudor Emil nu a fost niciodată așa de jos. S-au săturat de el și de lacheii lui până și cei care l-au votat timp de 30 de ani. Dacă acum s-ar organiza alegeri, probabil că președintele pensionar ar avea soarta Vioricăi Dăncilă. Nu-i mai are alături nici pe Cristi Catană, nici pe Septimiu Burtescu, nici pe Ionel Pitaru, nici pe Vali Junghie și nici chiar pe Titel Dinu, de la Gura Șuții, care sâmbătă a vrut să-și scoată echipa de pe teren la Ziduri. Sunt așa de mari nemulțumirile în fotbalul mic, atât de multe incidente și decizii dubioase la nivelul comisiilor, încât nu le pot aborda pe toate. Liga a 4-a trage cortina peste anul calendaristic 2019 într-o babilonie demnă de Tudor Emil, omul care otrăvește încet, dar sigur, fotbalul dâmbovițean. La Bucșani a fost bătaie generală într-un meci cu Cetatea Târgoviște. Derby-ul rundei, Ziduri – Gura Șuții, nu putea fi nici el lipsit de incidente, iar Voinești completează lista celor care nu se prezintă la Cornești. Coborând către ligile mai mici, se împart pumni și picioare mai ceva ca în galele K1, se joacă pe fals, iar la comisii e un haos de nedescris, cu un conflict deschis între membrii acestora. Telefoanele sună, reclamațiile curg în cascadă, însă puțini mai merită ascultați. Oameni buni, primiți ce ați votat, un fotbal mizerabil, mocirlos, de troacă!