16.11.2022 00:12
Fosele septice trebuie înscrise într-un registru special de evidență
Galerie foto
*Primăria Raciu, în baza declarațiilor făcute de persoanele fizice și juridice din localitate, va constitui o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului
Persoanele fizice și juridice care dețin sisteme individuale pentru colectarea și epurarea apelor uzate (fose vidanjabile, fose septice, stații de epurare) au obligația de a declara aceste sisteme la primăriile de care aparțin, în caz contrar se pot aplica amenzi de până la 10.000 de lei. Primarul Vasile Grădinaru, a transmis acest mesaj și către cetățenii comunei Raciu. Acesta a precizat în mesajul său că Primăria Raciu, în baza declarațiilor făcute de persoanele fizice și juridice din localitate, va constitui o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului.
„Stimați cetățeni! Vă informăm că, printr-un act normativ intrat recent în vigoare (HG nr. 714/2022), autoritățile centrale au introdus obligativitatea pentru persoanele fizice și juridice de a declara la primărie sistemele individuale autorizate pentru colectarea și epurarea apelor uzate. În baza acestor declarații, Primăria Raciu va constitui o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului. De asemenea, vă informăm că, deoarece sistemul public de canalizare din comuna Raciu este funcțional din anul 2015, respectiv 2019, persoanele fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la acesta. Precizăm că legislația prevede amenzi între 5.000 și 10.000 de lei în cazul nerespectării acestor obligații”, se arată în mesajul transmis de primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru.
Ștefan Khalil