02.10.2019 00:20

Focus grup pentru promovarea turistică a județului

Focus grup pentru promovarea turistică a județului
Galerie foto

A.V.

 


 

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit, în data de 30 septembrie 2019, un focus grup pe tema promovării turistice a județului Dâmbovița. Întâlnirea a făcut parte din seria acțiunilor desfășurate de CJD, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE) din București, în baza unui protocol încheiat între cele două instituții pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare și promovare turistică a județului Dâmbovița. La focus grup a participat conducerea CJD, reprezentată de Alexandru Oprea – președinte și Alin Manole – vicepreședinte. Din partea ASE, au participat la întâlnire prof. univ. dr. Gabriela țigu, prof univ. dr. Claudia țuclea și conf. univ. dr. Mădălina țală. În deschiderea întâlnirii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a evidențiat importanța realizării unei strategii în vederea dezvoltării zonei montane a județului: „Cred că este normal și firesc să avem o strategie la nivelul județului Dâmbovița, iar pentru a elabora această strategie am apelat la sprijinul Facultății de Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Vreau să vă spun că am gândit această strategie pentru că eu nu cred că doar zona de nord a județului este o destinație turistică, având și sudul, cu Potlogi, avem și Târgoviștea cu Curtea Domnească, Bisericile din Municipiul Târgoviște. Săptămâna viitoare, tot luni, din ceea ce știu eu, avem o prezentare de la firmă cu care suntem în contract și care ne-a făcut studiul de soluție pentru ceea ce înseamnă pârtiile de schi și infrastructura conexă din zona Padina – Peștera (…) O să avem și pârtii, o să avem tot ce înseamnă infrastructură conexă în zona montană. De asemenea, eu sper să avem în continuare și drum. Mai dau o veste bună: săptămâna aceasta ne va intra la finanțare modernizarea centrului Salvamont, cu sprijinul Guvernului României, cu ceea ce înseamnă infrastructura finanțată de Ministerul Turismului, ne ajută foarte mult faptul că am reușit să declarăm zonă turistică de interes național Padina – Peștera. Cred că am făcut pași importanți să punem în valoare și Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, să pună în valoare colegii mei de la Primăria Târgoviște ceea ce înseamnă povestea asta legată de Curtea Domnească, poate că aici ar trebui să gândim niște soluții adaptate secolului 21, poate niște tururi virtuale sau niște lucruri care ar putea să se întâmple și să o prezentăm de manieră mai atractivă, să ne punem în valoare ceea ce avem”. Totodată, prof. univ. dr. Gabriela țigu, reprezentatul ASE București, a vorbit despre pașii care trebuie parcurși în vederea realizării unui studiu de dezvoltare și promovare a potențialului turistic, pornind atât de la consultarea turiștilor cât și a reprezentanților mediului economic: „Avem o colaborare mai veche, de acum 8 ani, când am mai realizat un studiu asemănător, dar de data aceasta este o abordare ușor diferită pentru că, în 8 ani, s-au produs multe schimbări (…) Am demarat acel studiu printr-o cercetare în rândul turiștilor, pentru că este foarte important să vedem care sunt așteptările acestora pornind de la segmentele țintă pe care le vizează această destinație turistică, respectiv județul Dâmbovița. Noi am pornit de la bazinele de turiști care vin spre aceste destinații din județ. Am acoperit, de altfel, toată țara, dar nu am reușit să acoperim turiștii străini pentru că este un pic mai dificil (…) Am reușit să creionăm din punct de vedere științific un eșantion reprezentativ și am realizat deja o sumară prelucrare a răspunsurilor acestora. Rezultatele finale nu sunt încă gata, dar noi vă vom da câteva aspecte ale acestei cercetări pentru a vedea deja cum stau lucrurile. O altă componentă importantă pentru un asemenea demers este consultarea tuturor agenților economici din destinația respectivă – stakeholderi, cum le spunem noi, care au implicații directe sau indirecte în dezvoltarea turismului din județ. Înainte de a decide către ce se îndreaptă o destinație, trebuie consultată comunitatea locală. Dumneavoastră sunteți cei care trebuie să puneți în practică o strategie. Noi doar o sugerăm” De asemenea, au răspuns invitației la eveniment și reprezentanți ai mediului de afaceri, operatori din turism, primarii localităților limitrofe arealului Padina – Peștera, precum și reprezentanții mai multor asociații nonguvernamentale.