08.07.2019 00:18

Focar de pestă porcină la Niculești

Focar de pestă porcină la Niculești
Galerie foto

Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița, sub coordonarea Instituției Prefectului, s-a întrunit în data de 06 iulie 2019, ora 09.00,ca urmare a confirmării la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a apariției virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, în două gospodării din localitatea Niculești, satul Ciocănari. A fost adoptat, în cadrul ședinței, planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli și au fost aprobate deciziile de stingere a focarului. Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se realiza supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcilor de la nivelul întregii localități, fiind plasați sub observație sanitară veterinară, până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit zonele de restricție și instalarea filtrelor rutiere în scopu lprevenirii transportului de carne în interiorul localității. „Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și autorităților locale.Totodată, solicităm sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii și consecințele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiți de către stat. Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, ea având un puternic impact la nivel economic si social”, a transmis Biroul de presă al Instituției Prefectului județului Dâmbovița.