17.03.2015 00:25

Florin Popescu, "tranzacții în stradă" cu morman de euro la cutie

Florin Popescu,
Galerie foto

❚ La emisiunea de prime-time „Sinteza Zilei” au fost difuzate fotografii incendiare realizate la întâlnirile care aveau loc la hotelul lui Dorin Cocoș, considerat „cartierul general” al celor implicați în scandalul șpăgilor din dosarele Microsoft și ARNP, după cum a explicat realizatorul TV Mihai Gâdea ❚ „Florin Popescu, baronul de Dâmbovița, e cu un domn. Nu știm cine e acel domn și pare că îi arată ce are în cutia aia. Cum bine se poate observa, sunt niște bancnote de 100 de euro. Întâlnirea este în fața hotelului lui Dorin Cocoș”, a mai spus Mihai Gâdea la emisiunea „Sinteza Zilei”

FLORIN MOLDOVEANU


La postul național de televiziune Antena 3, în emisiunea „Sinteza Zilei” din seara de duminică, 15 martie a.c., au fost difuzate imagini explozive care imortalizează persoane cu nume sonore pe scena politică și publică, precum deputatul PMP Elena Udrea – fost ministru PDL al Dezvoltării Regionale și Turismului, Gheorghe Ștefan – fostul primar PDL de la Piatra Neamț, Tiberiu Urdăreanu – de la firma UTI, unde au avut recent loc percheziții, Claudiu Florică – considerat intermediar în Dosarul Microsoft, dar și Răzvan Murgeanu – fost consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu. Fotografiile surprind întâlniri în preajma hotelului lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, arestat recent în cazurile mitelor de milioane de euro din dosarele Microsoft și ANRP.

„Care era cartierul general al acestor băieți? Domnul Cocoș, domnul Pinalti, domnul Gabriel Sandu, toți vorbeau că întâlnirile aveau loc la hotelul lui Dorin Cocoș. Acolo era cartierul general, acolo se vedeau, motiv pentru care vă prezint în această seară fotografii făcute de-a lungul timpului cu toate aceste întâlniri. (…) Din toate aceste denunțuri, noi aflăm că toate șpăgile ce au fost până acum descoperite din Microsoft, chiar și din chestiunea retrocedărilor, tot acolo aveau loc aceste întâlniri”, a prezentat subiectul Mihai Gâdea, cunoscutul realizator al emisiunii „Sinteza Zilei” și directorul postului TV Antena 3.

„Să faci astfel de tranzacții în stradă… probabil că li se părea că sunt mult prea tari”

În câteva fotografii difuzate duminică seara la emisiunea „Sinteza Zilei” a apărut și deputatul Florin Popescu, fostul președinte PDL al Consiliului Județean Dâmbovița. „Cine mai mergea la întâlnirile de la hotelul lui Dorin Cocoș? Ce avem noi aici? Avem așa: Baronul găinar, cum a fost el supranumit de presă, Florin Popescu, baronul de Dâmbovița, e cu un domn. Nu știm cine e acel domn și pare că îi arată ce are în cutia aia. Cum bine se poate observa, sunt niște bancnote de 100 de euro. Întâlnirea este în fața hotelului lui Dorin Cocoș, se poate mări, se poate vedea. Ia o cutie de la acel domn. Să faci astfel de tranzacții în stradă… probabil că li se părea că sunt mult prea tari sau erau mult prea interesați de arginții pe care îi schimbau între ei”, a remarcat realizatorul TV Mihai Gâdea.