27.12.2015 23:19

Florenț Mocanu: "Viața prin ochii unui Vărsător"

Florenț Mocanu:
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Pentru mine, într-un fel veteran al presei târgoviștene, hârșit în de-ale profesiei de gazetar, Florenț Mocanu este, de vreo 13 ani încoace, o figură apărută pe neașteptate în peisajul mass media din spațiul regiunii Muntenia Sud.

Căci „Gazeta Munteniei”, pe care a lansat-o în urmă cu 13 ani, ambiționează și reușește să fie un ziar regional (e drept, deocamdată, bimensual), efortul inițiatorului său fiind unul sisific. Aleargă asemenea unui „reporter frenetic”, acoperă singur aproape 95 la sută din spațiul publicației, semnează, număr de număr, editorialul, corectează și, pe deasupra, este și difuzorul de presă al propriei trude jurnalistice. Aș spune și eu, cum a făcut-o un confrate gazetar, că este un argint viu. Dar argintul viu, când îl scapi din mână, se irosește. Or, Florenț Mocanu nu se răspândește în irosire zadarnică. Își concentrează bine efortul, iar zbaterea lui este una și istovitoare, și cu rost. Eu îl văd ca pe un neliniștit, înfruntându-și destinul asumat de jurnalist, într-o vreme de mari neliniști românești pe care, cel mai bine, și le deconspiră în editoriale.

Și iată că, luându- și inima-n dinți, s-a hotărât să debuteze și în volum, interesant și cu sugestiv titlu „Viața prin ochii unui Vărsător” (Ed. Argeș Press, 2015). Un volum în care, după o riguroasă selecție, și-a adunat o parte dintre editoriale și care, într-un bine gândit legato de idei și sensuri, configurează o imagine anamorfotică a societății mioritice post revoluția din 1989. Sunt scrise cu mâhnire, cu certă atitudine civică, unele cu verb vitriolant. Dar și cu melancolică savoare când deapănă „Amintiri din viața mea” sau din „Satul meu natal”. Eu cred că, publicând acest volum, Florenț Mocanu s-a supus unei provocări asemenea unei „probe de încercare”.

A câștigat-o. (N.B. Lansarea volumului a avut loc marți, 22 decembrie a.c., în Târgoviște, la Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu”. Autorul s-a bucurat de meritate aprecieri din partea unor binecunoscute personalități târgoviștene: conf.univ.dr. Adrian Țuțuianu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, jurnalist dr. Teodor Vasiliu, jurist dr. Vasile Ivan Ivanoff – secretar general al județului Dâmbovița, prof.univ.dr. Ion Cucui – președintele Senatului Universității Valahia Târgoviște, pr.dr. Marian Puiescu – consilier arhiepiscopal. Mihai Deaconu, deputat în Parlamentul României, a rostit o prietenească laudatio).