29.06.2016 00:05

Flacăra se pregătește pentru Liga a III-a

Flacăra se pregătește pentru Liga a III-a
Galerie foto

❚ „Deținem palmaresul și sigla clubului Flacăra, urmând să depunem toate actele la federație. Încercăm să ne punem la punct cu tot ce e necesar pentru Liga a III-a”. a declarat delegatul Dorin Nistor

COSMIN SAVA

 


 

Moreni a devenit cel mai fericit oraș din țară în ultimele zile. De la cel mai mic și până la cel mai vârstă locuitor, toată suflarea de pe Cricov vorbește în continuare despre promovarea echipei locale în Liga a III-a.

„Morenarii au sărbătorit foarte frumos după performanta reușită. Oamenii au produse cu însemnele clubului, pe care le poartă cu mândrie prin oraș. Promovarea se pare că i-a adus și mai aproape de echipă. Deținem palmaresul și sigla clubului Flacăra, urmând să depunem toate actele la federație. Încercăm să ne punem la punct cu tot ce e necesar pentru Liga a III-a. Sunt fericit la Moreni, deși am petrecut peste 30 de ani la Târgoviște, am fost primit foarte bine aici. Se mănâncă fotbal pe pâine la noi, pentru că în Moreni s-a format o adevărată familie. Toate eforturile jucătorilor au fost recompensate prin această promovare. Îi așteptăm acum pe suporteri și în Liga a III-a, unde sunt convins că nu o să-i dezamăgim” a declarat delegatul Dorin Nistor, în cadrul emisiunii Sport Show, de la Columna TV.