15.01.2019 00:09

Flacăra negociază cu mai mulți jucători

Flacăra negociază cu mai mulți jucători
Galerie foto

❚ „Suntem în discuții cu jucători experimentați, dar și cu jucători tine, sper să avem parte de surprize plăcute la reunirea lotului”, a transmis antrenorul morenar. ❚ Asociația Flacăra Suporterilor Morenari a pornit din nou acțiunea pentru redirecționarea celor 2% din salarii și pensii, iar fondurile strânse vor ajuta clubul morenar ❚ „Acțiunea suporterilor ne-a ajutat să avem rezultate bune în ultima parte a turului. Banii ajung în contul clubului, nu doar la nivelul echipei mari, ci și pentru echipele de copii și juniori”, a spus antrenorul Gabi Paraschiv

 

COSMIN SAVA

 


 

Vacanța se apropie de final pentru fotbali știi de la Flacăra Moreni, întrucât pe 21 ianuarie are loc reunirea lotului divizionarei C. Elevii lui Gabi Paraschiv ar putea beneficia de un stagiu de pregătire centralizată, dar pentru acest lucru mai sunt de pus la punct mici detalii. Momentan, nu există modificări în privința lotului, dar există discuții cu mai mulți jucători, pentru a ajunge sub comanda lui Gabi Paraschiv.

„Sper să avem parte de surprize plăcute la reunirea lotului”

„Reunirea lotului este pe 21 ianuarie. Nu au fost până acum și nu cred că vor fi probleme în organizarea unui stagiu de pregătire centralizată. După acesta vom disputa meciuri de pregătire cu echipe din zonă, dar și din județul Prahova, cu formații de categorie inferioară. Până la ora reunirii, nu știu dacă sunt modificări în privința lotului. Suntem în discuții cu jucători experimentați, dar și cu jucători tineri, sper să avem parte de surprize plăcute la reunirea lotului”, a transmis antrenorul morenar.

Paraschiv apreciază sprijinul suporterilor

Asociația Flacăra Suporterilor Morenari a pornit din nou acțiunea pentru redirecționarea celor 2% din salarii și pensii, iar fondurile strânse vor ajuta clubul morenar. Paraschiv felicită suporterii pentru această acțiune și speră ca inițiativa să prindă cât mai bine în rândurile fanilor morenari. „Este o acțiune mai mult decât binevenită, suporterii au făcut acest lucru și anul trecut. Sper ca această inițiativă să se bucure de succes în rândurile oamenilor. Acțiunea suporterilor nea ajutat să avem rezultate bune în ultima parte a turului, pentru că primele, dar și cantonamentele organizare cu sprijinul suporterilor, au contat în obținerea acelor rezultate. Banii ajung în contul clubului, nu doar la nivelul echipei mari, ci și pentru echipele de copii și juniori”, a spus Paraschiv.