15.10.2018 00:09

Flacăra cu ratările, oaspeții cu golurile

Flacăra cu ratările, oaspeții cu golurile
Galerie foto

❚ Morenarii nu reușesc să iasă din pasa proastă, iar situația devine mai dificilă de la o etapă la alta. Deși în jocul cu CS U Craiova 2 au ajuns de multe ori în poziție de finalizare, oaspeții i-au pedepsit de fiecare dată ❚ Flacăra rămâne cu un singur punct după opt etape. Etapa viitoare, morenarii joacă în deplasare la Sporting Roșiori.

 

COSMIN SAVA


Stadion: Flacăra. Spectatori: 400. Au marcat: E. Matei (43) / Puțaru (31), Nițu (50, 80), V. Constantin (78). Cartonașe galbene: Roman (13), Oprea (43), Costache (68), A. Negrea (85) / Țegle (27). Au arbitrat: Mădălin Marinescu (Ploiești) - Andrei Dumitrescu (București) și Mihai Bălțatu ( Buftea). Observatori FRF: Mugurel Vădan (București) și Marian Niță (Bragadiru).

Flacăra: Chiran- Costache, E. Matei, Oaie (69 Rosciugă) - Zidăroiu, Vîrtej, A. Negrea – Drăgan (75 Oprescu), Neacșu (31 Oprea), Ilie (66 C. Dinu) - Roman. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

CS U 2: Calancea - Sîrbu, Puțaru, Țoiu, Juncu (46 Bogdan) - Țegle, I. Dinu (62 Ciutică) – Vulpe (51 Frăsineanu), V. Constantin, Zete (82 Ion) - Nițu. Antrenor: Dragoș Bon.

Morenarii nu reușesc să iasă din pasa proastă, iar situația devine mai dificilă de la o etapă la alta. Deși în jocul cu CS Universitatea Craiova 2 băieții pregătiți de Gabi Paraschiv au ajuns de multe ori în poziție de finalizare, oaspeții i-au pedepsit de fiecare dată când au avut ocazia, scorul final, 1-4, fiind oarecum mincinos. Egalitate la pauză Începutul primei reprize s-a caracterizat printr-o luptă la mijlocul terenului, iar oaspeții au reușit să marcheze la prima ocazie serioasă, prin Puțaru, cu o lovitură de cap (31). La faza imediat următoare, Roman a trimis puțin pe lângă, tot cu o lovitură de cap (32). Vulpe și-a încercat șutul din marginea careului, dar șutul a trecut peste poarta lui Chiran (39). Drăgan a șutat bine, însă Calancea a fost la post și a respins (41). Flacăra a reușit să egaleze prin Matei, care a punctat frumos, printr-o lovitură de cap pe centrarea lui Roman, din lovitură liberă (43). Flacăra a ratat mult Morenarii nu au început deloc bine partea secundă, iar Nițu a punctat din interiorul careului pentru 1-2 (50). Roman a șutat bine, însă Calancea a respins în corner, iar din acea fază fixă, Oprea a trimis o lovitură de cap foarte periculoasă (53). Morenarii au continuat să atace, dar Roman (57, 63) sau Drăgan (67) nu au reușit să marcheze. Golurile au picat în poarta lui Chiran, punctând Constantin (78) și Nițu (80), ultimul reușind „dubla”. Flacăra putea să reducă din diferență, dar Roman a șutat mult peste dintr-o poziție foarte bună (82), Oprescu a trimis în portar, pentru ca mai apoi Rosciugă să tragă peste, cu toată poarta în față (83). Scorul putea să devină 2-4, dar arbitrii au anulat autogolul lui Țoiu (85), o decizie eronată, după cum au transmis la finalul meciului. C. Dinu a intrat bine în careu, dar a șutat slab, fără probleme pentru Calancea (86), în timp ce Roman a trimis în bara transversală din interiorul careului (90+2). S-a terminat 1-4, iar Flacăra rămâne cu un singur punct după opt etape. Etapa viitoare, morenarii joacă în deplasare la Sporting Roșiori.