25.03.2019 00:10

Flacăra, aproape de o victorie frumoasă cu Horezu

Flacăra, aproape de o victorie frumoasă cu Horezu
Galerie foto

❚ Pahonțu și-a încercat norocul din afara careului, dar șutul lui a trecut peste poarta gazdelor, iar ultima ocazie a primei reprize a aparținut gazdelor, însă Bobină a ales soluția greșită într-o fază în care se afla 1vs1 cu Chiran. ❚„Iască” a șutat bine din afara careului dar mingea trimisă de el s-a oprit în bara transversală, pentru ca în minutele adiționale lovitura lui de cap să treacă pe lângă poarta lui Matache. ❚ Morenarii au 20 de puncte obținute până acum. Flacăra este pe locul 12, iar vineri, de la ora 15:00, joacă pe teren propriu cu Astra 2.

 

COSMIN SAVA

 


 

Stadion: „Treapt”. Spectatori: 500. Au marcat: Covalschi (53) / Zidăroiu (69). Cartonașe galbene: Olteanu (34), Neamțu (58), Covalschi (65), C. Dinu (84) / Niță (45), C. Dinu (68), Vîrtej (88). Au arbitrat: Mădălin Dicu (Bucov) - Constantin Pantilimonescu (Ploiești) și Gabriel Enache (Ploiești). Observatori FRF: Elena Mușetoiu (Pitești) și Marian Cătănescu (Craiova).

Horezu: Matache - Samson, C. Dinu, Olteanu, Covalschi - Bobină, Bălan (46 Simeanu) - Popa, C. Neacșu (85 Bufoi), Georgescu - Neamțu. Antrenor: Adrian Popa.

Moreni: Chiran - Niță, Matei, Oaie (38 Pahonțu), Cernea - A. Neacșu, Vîrtej - Zidăroiu (79 Rosciugă), Drăgan (74 A. Negrea), Ilie (60 C. Dinu) - Iliescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Echipa pregătită de Gabriel Paraschiv a făcut un joc bun în ultima etapă disputată din cadrul Seriei C3, reușind să obțină un punct dintr-o deplasare dificilă, la Flacăra Horezu. Morenarii au ratat victoria în ultimele minute și s-au întors cu un singur punct, ajungând la 20 de puncte obținute până acum. Flacăra este pe locul 12, iar vineri, de la ora 15.00, joacă pe teren propriu cu Astra Giurgiu 2.

Prima repriză a fost echilibrată

Partida a început cu gazdele în atac, dar Neamțu nu a găsit spațiul porții apărate de Chiran (3), în timp ce lovitura de cap a lui Ciprian Dinu a ajuns în brațele portarului echipei morenare (8). Formația lui Paraschiv a urcat în atac a reușit să puncteze în minutul 24, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid. Echipa din Horezu a ajuns din nou la poarta morenară, însă lovitura de cap a lui Samson a fost prinsă de Chiran (26), la fel și șutul lui Georgescu (28). Dâmbovițenii au oferit replica prin Ilie, numai că șutul acestuia a trecut pe lângă poarta lui Matache (33), iar câteva minute mai târziu Iliescu a avut o reluare spectaculoasă, însă fără efect pe tabelă (37). Pahonțu și-a încercat norocul din afara careului, dar șutul lui a trecut peste poarta gazdelor(40), iar ultima ocazie a primei reprize a aparținut gazdelor, însă Bobină a ales soluția greșită într-o fază în care se afla 1 la1 cu Chiran (44).

Morenarii au egalat, apoi au fost aproape de victorie

Prima fază a reprizei secunde a adus primul gol al partidei, Ștefan Covalschi reușind să puncteze dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri (53). Neamțu a încercat să mărească avantajul, dar șutul lui a fost respins de Chiran (59). Cosmin Dinu putea să egaleze, dar nu a reușit să ajungă primul la o minge bâlbâită în careul echipei din Horezu, mingea fiind trimisă în corner (61). Flacăra Moreni a continuat să atace, Zidăroiu a fost faultat în careu de Covalschi, tot el a executat lovitura de pedeapsă, a ratat, dar a urmărit și a reușit să puncteze pentru 1-1 (69). Gazdele au revenit în atac, dar Chiran a intervenit bine la șutul lui Georgescu(70), iar finalul partidei a aparținut morenarilor. „Iască” a șutat bine din afara careului dar mingea trimisă de el s-a oprit în bara transversală (79), pentru ca în minutele adiționale lovitura lui de cap să treacă pe lângă poarta lui Matache(90+1).