17.10.2014 00:18

Firma de salubrizare a trenurilor ia banii degeaba?

❚ De două zile, în trenul de pe ruta Târgoviște – București, călătorii au suportat nu numai prețul biletului, ci și mirosul pestilențial emanat de un wc defect

VIRGIL VOINESCU


 

Transport de coșmar pentru călătorii din garnitura Regio a trenului Săgeata Albastră de miercuri, 15 octombrie, și joi, 16 octombrie, pe ruta Târgoviște – București. Toată lumea a fost nevoită să circule cu ferestrele deschise din cauza mirosului pestilențial emanat din wc-ul defect al singurului vagon.

Dacă situația a fost trecută cu vederea chiar și de personalul de serviciu al trenului, nu același lucru au putut să-l facă și călătorii care i-au tot acuzat pe cei care ar fi trebuit să asigure curățenia. Mai grav este că unii dintre ei, navetiști, ne-au declarat că situația nu este singulară, „au mai existat și alte zile, pentru că firma de curățenie, cea care încasează bani grei de la CFR pentru igienizare, încalcă cu bună știință ceea ce este prevăzut doar pe hârtie, în contracte”.

Așa că, în timp ce firma își face treaba selectiv, navetiștii au avut o călătorie cu „treaba” în nas.