10.11.2014 00:20

Festivalul Concurs „Moștenirea Văcăreștilor”, la a 46-a ediție

Festivalul Concurs „Moștenirea Văcăreștilor”, la a 46-a ediție
Galerie foto

VIRGIL VOINESCU


Vineri, la Muzeul de Artă din Târgoviște a fost deschisă cea dea 46-a ediție a Festivalului Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, desfășurat în zilele de 7 și 8 noiembrie a.c. Și această ediție s-a bucurat de o prezență numeroasă din partea tinerilor din județ, din țară și din Republica Moldova, avându-i alături pe seniorii scriitori, cei care, în 1969, puneau temelia acestui festival literar de la Târgoviște. Președinte de onoare al acestei ediții a fost desemnat post mortem Mircea Horia Simionescu, pentru cinstirea memoriei marelui scriitor târgoviștean.

La ediția a 46-a a Festivalului „Moștenirea Văcăreștilor” au fost înscrise în concurs 118 lucrări pe cele patru secțiuni: poezie (80), proză scurtă (28), eseu (3) și teatru scurt (7). Invitați în cadrul evenimentului târgoviștean au fost academicianul Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Asociațiilor de Cultură din Republica Moldova - președintele festivalului, Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie de la Academia de Științe a Republicii Moldova și Iulian Filip, poet, prozator, dramaturg, invitat din Republica Moldova. Din juriu au făcut parte acad. Mihai Cimpoi – președinte, prof. Mihai Stan, președintele executiv al Societății Scriitorilor Târgovișteni - secretar; juriul de preselecție a fost format din George Coandă - poezie, Corin Bianu - proză, Victor Petrescu - eseu, George Toma Veseliu - teatru; juriul național a avut următoarea componență: Tudor Cristea - poezie, Iulian Filip - teatru, Florentin Popescu - eseu, Aurel Maria Baros - proză.

 

Longevitatea unui festival

În deschiderea manifestării a vorbit președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, care s-a declarat în favoarea continuării acestui festival-concurs, care consolidează statutul de capitală culturală al Târgoviștei. Acad. Mihai Cimpoi a apreciat calitatea și organizarea festivalului, a mulțumit tuturor celor implicați în continuitatea acestui eveniment, calitatea lucrărilor participante la concurs, dar și a autorilor pe care i-a numit „o bună dinastie viitoare literară, în linia marii tradiții culturale târgoviștene”.

Deschiderea Festivalului „Moș- tenirea Văcăreștilor” a fost marcată de lansarea cărții „Anatomia ființei. Școala literară și artistică de la Târgoviște” și de o sesiune de comunicări. În partea a doua a zilei au fost organizate noi lansări de carte și o masă rotundă cu tema „Promoția de azi a Școlii de la Târgoviște”, la care au participat laureați ai concursului, scriitori, redactori șefi ai mai multor reviste literare, elevi ai liceelor târgoviștene.

Organizatorii manifestării literare au fost Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană Dâmbovița, Complexul Muzeal Curtea Domnească, parteneri fiind Editurile Bibliotheca, Marcona și revistele „Litere”, „Bucureștiul literar și artistic”, „Eroica”, „Pro Arme”, „Impact”, „Climate literare”, „Curier” și „Viața Basarabiei”.

 

Laureații Festivalului

Trofeul „Moștenirea Văcăreștilor”, precum și premiul I la secțiunea Poezie au fost decernate sucevencei Corocea Codruța Irina (C. Moldovenesc).

􀁺Laureați ai secțiunii Poezie: Liță Maria Eliza (Târgoviște) – premiul II; Onofraș Costel (Sibiu) – premiul III; Grama Marius (Galați) – mențiune; Trăistaru Anca (Brașov) – premiul Revistei „Litere”; Ghiță Georgian (Ploiești) – premiul Revistei „Eroica”; Negulici Edith (Bucure ști) – premiul Revistei „Pro Arme”; Gheorghiulescu Bianca (Măne ști - Dâmbovița) – premiul Revistei „Impact”; Rîmbu Raluca Ioana (Suceava) – premiul revistei „Climate literare”; Tufan Valentin Cosmin (Buzău) – premiul revistei „Bucure știul literar și artistic”.

􀁺 Laureați ai secțiunii Proză: Huțuleac Dragoș (Suceava) – premiul I; Goncear Mirela (Republica Moldova) – premiul II; Borcan Cristian (Călărași) – premiul III; Topliceanu Ștefan Cătălin (Vaslui) – mențiune; Popescu Ana Cristina (Caransebeș) – premiul Mircea Horia Simionescu; Chiriță Maria-Mădălina (Târgoviște) – premiul revistei „Curier”; Jelea Irina Alexandra (Alexandria) – premiul revistei „Viața Basarabiei”

􀁺 Laureați ai secțiunii Teatru: Popescu Ana Cristina (Caransebeș) – premiul I; Avram Alina (Constanța) – premiul II; Topliceanu Ștefan Cătălin (Vaslui) – premiul III; Grozea Denisa (Ploiești) – mențiune.

􀁺 Laureați ai secțiunii Eseu: premiul I nu s-a acordat; Tănase Nicoleta Diana (București) – premiul II; Popescu Adrian- Nicolae (Rădăuți) – premiul III; Munteanu Irina Denisa (București) – mențiune.