27.10.2014 00:20

Festivalul „Povestea Vorbei”, a XIV-a ediție de râs pe saturate

Festivalul „Povestea Vorbei”, a XIV-a ediție de râs pe saturate
Galerie foto

❚ Alături de trupe și umoriști din Dâmbovița, participanți din toată țara și din București au onorat cu prezența festivalul devenit tradiție la Găești ❚ Juriul, cel care a avut misiunea de a cântări... hohotele de râs, a fost condus de maeștrii comediei românești – Stela Popescu (vicepreședinte) și Alexandru Arșinel (președinte)

PETRE DRĂGUȚOIU


Ediția a XIV-a a Festivalului de Umor Popular „Povestea Vorbei”, desfășurat la Găești în zilele de 24-25 octombrie 2014, a avut ca invitați de onoare pe maeștrii comediei românești, Stela Popescu și Alexandru Arșinel (vicepreședinte și, respectiv, președinte ai juriului festivalului).

Participanții au venit din numeroase județe cu tradiție în acest gen artistic, alături de Dâmbovița fiind prezente trupe sau umoriști din județele Arad, Argeș, Bistrița, Buzău, Constanța, Sălaj, Sibiu, Suceava, Mehedinți, din București, dar și din Republica Moldova (comuna Drochia). O mulțime de curioși, care nu au regretat că au ales pentru acest week-end festivalul de umor, a atras și spectacolul prezentării costumelor populare, inclusiv cu măști și picioroange.

Primarul orașului, Dan Eugen Iacobuță, ne-a vorbit despre importanța manifestării, dar și a continuării tradiționale a acestui festival, desfășurat an de an în Casa de Cultură de la Găești (cea care poartă numele poartă numele publicistului, textierului și poetului „Dumitru Stanciu”, important om de cultură de la Găești).

 

„Campionii râsului” de la Găești

Vedeta festivalului a fost din nou Trupa de teatru folcloric „Dor Someșan” din comuna ªanț, județul Bistrița Năsăud, al cărui președinte este prof.dr. Dorel Cosma, și care și-a adjudecat și anul acesta Marele premiu (la secțiunea grupuri). Locul I a fost ocupat tot de un nume binecunoscut al Festivalului de umor de la Găești, și anume trupa „Strict secret” a Academiei de Poliție București. C

eilalți „campioni” ai umorului au fost: „Experiment” (locul II – Făgăraș, județul Brașov), „Haz Euforia” (locul III – Eforie, județul Constanța), „Bis” (Mențiunea I - Sibiu), „Teatru nescris” (Mențiunea a II-a, comuna ªanț, județul Bistrița Năsăud), „Cavalerii râsului” (Mențiunea a III-a, Drobeta Turnu Severin). Totodată, hohote de râs au provocat și „așii” secțiunii Individual: Constantin Tiron (locul I – Gura Humorului, județul Suceava), Andrei Bogdan Toma (locul II – Mioveni, județul Argeș), Cristian Răzvan Ianc (locul III – Drobeta Turnu Severin).

Alături de maeștrii Stela Popescu și Alexandru Arșinel, din juriul Festivalului au mai făcut parte: Dan Iacobuță, primarul orașului, Ion Lăscaie, directorul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița și ªtefanis Lupu – profesor la același Centru Județean de Cultură.