21.08.2014 08:06

FC România a ajuns în turul 2 al Cupei Angliei

FC România a ajuns în turul 2 al Cupei Angliei
Galerie foto

❚ „Lupii din Hertfordshire” au trecut cu 3-0 de Haverhil Rovers FC, într-un meci pe care l-au dominat în totalitate ❚ Echipa înființată de târgovișteanul Ionuț Vintilă a captat atenția presei britanice, subiectul fiind preluat inclusiv de BBC

 

LIVIU DOBRE

 


 

FC România a reușit marți seară o performanță istorică, calificarea în turul al doilea al Cupei Angliei, competiție în care joacă în premieră, un moment mult așteptat încă de la înființarea clubului. Echipa la care manager este târgovișteanul Ionuț Vintilă s-a impus cu 3-0 în compania formației Haverhill Rovers FC, în deplasare, golurile fiind marcate de Budean, Vîlcu și Pitaru. Aceasta a fost de fapt o rejucare, după ce în meciul inițial, disputat în Cheshunt (Londra), cele două formații au remizat, scor 0-0.

{GOOGLE_AD_BOX1}

„I-am controlat în totalitate”, ne-a declarat scurt Ionuț Vintilă imediat după partida care s-a disputat marți seară, la 21.45, o oră la care se dispută și meciurile din Champions League. În deplasarea de la Haverhill Rovers FC, echipă care evoluează tot la nivelul Ligii a 9-a din Anglia, FC România a fost încurajată de aproximativ 50 de suporteri, care s-au prezentat la meci „înarmați” cu fulare. „Să vină la meci de la 80 de kilometri e ceva”, a mărturisit Ionuț Vintilă, vizibil bucuros că echipa sa a avut parte și de susținere din tribune. FC România a început partida cu: Bănică - Dumbravă, Ciolcă , Vîlcu, Cornea - Ilie, Baciu, Costache, Pitaru - Budean, Bugiu. Au mai jucat: Simion și Kumanov.

„Lupii din Hertfordshire” au captat atenția presei din Anglia

Prezența „lupilor din Hertfordshire” în cea mai veche competiție fotbalistică din lume nu a fost trecută cu vederea de presa britanică, FC România ajugând să capteze și atenția BBC-ului, care a scris frumos despre echipa care poartă drapelul românesc în fotbalul englez. „,Nu este țară, ci o echipă numită după ea. Formată de românul Ion Vintilă și prietenii săi în urmă cu 8 ani, FC România, o echipă din Hertfordshire, a reușit să se ridice mult de la primul lor meci, cu Beating Chastards”, titrează BBC.

FC România este un fenomen

FC România nu mai este de mult doar o echipă care activează într-o competiție fotbalistică, devenind mai degrabă un fenomen, o formație cu o poveste interesantă, care a atras aprecierile lumii fotbalistice din țară și din Anglia. În cei opt ani de când s-a înființat, echipa formată de târgovișteanul Ionuț Vintilă a promovat șapte ligi, intrând astfel în istoria fotbalului englez. Ceea ce pune însă la loc de cinste clubul „tricolor” este faptul că are în componență doar români, devenind astfel un ambasador al țării noastre în fotbalul britanic.

John Adams, suporter de lux

Suporterii formației care își dispută meciurile pe Theobolds Lane Stadium nu sunt doar români, poate cel mai fanatic dintre aceștia fiind englezul John Adams, un om care nu lipsește de la meciurile „lupilor”. Britanicul s-a declarat îndrăgostit de echipa românilor din Anglia, care i-a intrat la suflet. „Haidi Lupii”, strigă din tribune suporterul englez, care a învățat să comunice în limba română cu jucătorii lui Vintilă.