12.02.2019 00:08

FC Pucioasa a pierdut amicalul cu OS TF MEN

FC Pucioasa a pierdut amicalul cu OS TF MEN
Galerie foto

❚ Formația scandinavă s-a impus cu 5-2, golurile dâmbovițenilor fiind reușite de Florin Lețu, câte unul în fiecare repriză ❚ FC Pucioasa va juca astăzi în Antalya cu echipa secundă a rușilor de la Yenisey Krasnodar, pentru că mâine să întâlnească Rapid București

 

COSMIN SAVA

 


 

Echipa pregătită de Cristi Bălașa a disputat un nou joc de pregătire duminică, în cadrul stagiului de pregătire efectuat în Antalya, Turcia. Adversar a fost o formație din Norvegia, OS TF MEN, iar trupa din Pucioasa nu a reușit să facă o partidă bună. OS TF MEN s-a impus cu 5-2, golurile formației dâmbovițene fiind reușite de Florin Lețu, câte unul în fiecare repriză. Dacă la pauză scorul a fost doar 2-1, în partea secundă a întâlnirii din Antalya trupa din Norvegia s-a distanțat pe tabelă. Pucioasa s-a bazat la început pe Agachi - Călin, Constantin, Blas, Diță - Lungeanu, Parghel, Nae - Iamandache, Codroiu, Lețu. Pe parcursul jocului au intrat toți jucătorii deplasați în cantonamentul din Turcia, inclusiv cei doi marocani aflați în probe. Nu au fost folosiți Dovleac și Niculăescu, fotbali ști care acuză probleme medicale. Astăzi, FC Pucioasa dispută un nou joc amical, în compania formației secunde a rușilor de la Yenisey Krasnoyarsk. De asemenea, trupa pregătită de Cristi Bălașa va avea parte de un meci împotriva unei echipe cu nume din fotbalul românesc, Rapid București, partida urmând să se dispute mâine.